Adriana Nica pierde procesul pentru concursul de manager al spitalului, împotriva lui Cătălin Cîrstoiu

Adriana Nica pierde procesul pentru concursul de manager al spitalului, împotriva lui Cătălin Cîrstoiu Sursa foto: Arhiva EVZ

Medicul Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu, a pierdut definitiv procesul cu Cătălin Cîrstoiu, intentat după ce a fost exclusă din concursul pentru postul de manager al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) din cauza lipsei de documente în dosarul său.

În ultimii ani, atât Cătălin Cîrstoiu cât și Adriana Nica s-au succedat în funcția de manager al Spitalului Universitar de Urgență București.

Cîrstoiu se află acum în al doilea său mandat, pe care l-a obținut acum exact patru ani, în martie 2020, în timp ce Nica a condus spitalul între anii 2017 și 2020.

Cătălin Cîrstoiu câștigă procesul intentat de Adriana Nica

În 2021, după ce a fost eliminată din cursa pentru funcția de manager, unde a concurat împotriva lui Cîrstoiu, Adriana Nica a dat în judecată spitalul, Ministerul Sănătății, dar și noul manager.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aprilie 2023, a suferit o înfrângere în prima instanță, iar vineri, pe 25 aprilie 2024, Curtea de Apel a respins contestația sa, astfel încât procesul s-a încheiat.

„Respinge cererea. Soluția pe scurt: Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes, lipsei de obiect, lipsei capacităţii de reprezentare, prematurităţii şi inadmisibilităţii. Respinge ca neîntemeiată acţiunea. Obligă reclamanta la plata sumei de 5000 lei către pârâtul Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 10.04.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, au decis magistrații.

Cătălin Cîrstoiu, manager Spital Universitar

Sursa foto: Facebook

„Respinge cererile de recurs, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată azi, 25.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a decis Curtea de Apel București.

Iubita lui Sorin Oprescu, sechestru pe bunuri din cauza iubitului fugar

După ce a pierdut funcția de conducere, Adriana Nica s-a confruntat cu instituirea unui sechestru pe vila deținută într-o zonă exclusivistă din Capitală, din cauza implicării iubitului său într-un scandal de corupție.

Sorin Oprescu

Sursa foto: CarolRobert | Dreamstime.com

Când fostul primar, Sorin Oprescu, a fost condamnat la zece ani și opt luni de închisoare pentru luare de mită, instanțele au impus sechestrul pentru a recupera prejudiciul prin vânzarea imobilului, ceea ce ar duce la evacuarea medicului Adriana Nica.

Pentru a evita această situație, ea a contestat măsura sechestrului, dar cererea sa a fost respinsă de către judecători, potrivit yeet.ro.