Adrian Mutu i-a jurat iubire veșnică Sandrei. Cei doi au petrecut la Abu Dhabi
- Andrei Călin
- 4 ianuarie 2019, 02:02
Adrian Mutu încearcă să-și construiască o carieră de antrenor și a luat-o de jos. Fostul internațional român lucrează în Emiratele Arabe Unite, acolo unde se ocupă de echipa secundă a clubului Al-Wahda. Al Abu Dhabi, „Briliantul” locuiește alături de soția sa, Sandra, și de băiatul loc, Tiago.
În noaptea de Revelion, tehnicianul a petrecut pe cinste alături de jumătatea sa, iar cei doi au avut un prilej dublu ca să se simtă bine.
„Îți promit să te iubesc pentru totdeauna”
Sandra a împlit 25 de ani pe 1 ianuarie. Adrian Mutu a ținut să marcheze momentul și pe rețelele de socializare și i-a transmis un mesaj soției sale. „Draga mea soție, știi cât de mult îmi doresc să îți ofer tot ceea ce are viața mai bun. În această zi nu e nimic diferit. Deci, îți urez La mulți ani și îți promit să te iubesc pentru totdeauna”, a scris Mutu. Imediat a venit și replica Sandrei. „Îți mulțumesc că mă faci fericită în fiecare zi. Te iubesc”. Mutu a mai fost căsătorit cu Alexandra Dinu, cei doi având un băiat, Mario, dar și cu Consuelo Matos. Cu frumoasa din Republica Dominicană, „Briliantul” are două fete: Maya și Adriana. Altfel, ieri, antrenorul s-a întors la lucru și a avut parte de un eveniment important. Formația pe care o pregătește a disputat un meci amical cu reprezentativa Chinei, antrenată de Marcello Lippi, și a fost învinsă cu 3-5.
Revedere cu o legendă a fotbalului
A fost un bun prilej pentru român ca să-l revadă pe tehnicianul care l-a transferat la Inter Milano în 1999, și care a devenit campion mondial, în 2006, cu „Squadra Azzurra”.
„Astăzi am jucat împotriva naţionalei Chinei şi am avut onoarea să-l văd pe domnul Marcello Lippi, antrenorul care m-a adus din România la Inter Milano şi mi-a dat şansa să joc cu cei mai buni fotbalişti din lume, ca Ronaldo, Roberto Baggio sau Christian Vieri”, a transmis Mutu pe Instagram.