Adrian Mutu ar putea să revină pe banca tehnică. Cu ce echipă negociază antrenorul
- Nicolae Comănescu
- 2 decembrie 2025, 20:39
Adrian Mutu. Sursa foto: FC RapidAdrian Mutu (46 de ani) ar putea să revină la o echipă din campionatul intern, după ce s-a despărțit în acest an de Petrolul Ploiești. În aceste zilei, cei de la Hermannstadt își caută un antrenor, pentru că Marius Măldărășanu este ca și plecat de la gruparea sibiană. Pe listă s-ar regăsi și Mutu, alături de Dorinel Munteanu și de Ruben Albes, conform digisport.ro.
Adrian Mutu se află pe lista celor de la Hermannstadt
Ultima dată, Mutu a lucrat la Petrolul, formație cu care și-a reziliat contractul în luna martie a acestui an. Fostul atacant nu a impresioant până acum în cariera de antrenor și a ținut-o din dezamăgire în dezamăgire. A trecut pe la Voluntari, naționala de tineret a României, FC „U” Craiova, Rapid, Neftci Baku (Azerbaidjan), CFR Cluj sau Petrolul Ploiești.

Fotbal. Sursa foto: Pixabay
Oficialii de la Hermannstadt l-au pus pe liber pe tehnicianul Marius Măldărășanu, după ce formația sibiană a ajuns penultima în clasament, în zona retrogradării.
Marius Măldărășanu nu a făcut deplasarea cu echipa la Sibiu și e ca și plecat
Într-adevăr, nu am făcut deplasarea la Botoșani pentru că, după meciul cu UTA, am fost sunat de președintele Daniel Niculae. Mi-a spus că a vorbit cu patronii și că vor să o închidem, astea au fost cuvintele, banii la zi, fără clauză de reziliere.
Am spus Da, OK, am cerut doar să merg să-mi iau la revedere de la băieți și a zis că totul e în regulă. La vreo jumătate de oră a revenit cu telefon și a zis că poate ar fi bine să nu fac asta. Asta m-a pus pe gânduri pentru că am zis că nu vreau să jucăm «alba-neagra», ba sunt antrenor, ba nu.
În fine, acum lucrurile din punctul meu de vedere sunt clare”, a spus Marius Măldărășanu, azi, pentru fanatik.ro.
Le-a cerut sibienilor o hârtie
„Le-am cerut o hârtie, să nu mă trezesc că nu m-am prezentat la antrenament, în fotbalul românesc știm foarte bine ce se întâmplă. Ieri, după-amiază, mi-au trimis o foaie, am semnat-o, dar nu am primit-o înapoi semnată de club, o aștept încă”, a mai afirmat tehnicianul.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.