Al doilea suspect în cazul uciderii milionarului Adrian Kreiner va fi adus în țară

Al doilea suspect în cazul uciderii milionarului Adrian Kreiner va fi adus în țarăJustiție. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Cristian Marian Minae, unul din cei trei bărbați care au intrat în casa omului de afaceri Sibian, Adrian Kreiner, la sfârșitul anului trecut, va ajunge în România, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, sâmbătă, 20 aprilie. Conform sursei citate, statul român va demara procedurile de predare a suspectului, aflat în Irlanda, luni, 22 aprilie.

Al doilea inculpat din dosarul „Kreiner” va ajunge în țară.  Cristian Marian Minae a fost de acord să execute pedeapsa în țară”

Minae Marian Cristian

Sursă foto: Politia Română

Recent, a avut loc termenul la instanța din Irlanda și unul dintre inculpați,  fuga, pe numele lui Cristian Marian Minae a consimțit la predare(n.r a fost de acord să execute pedeapsa în țară.

„Asta înseamnă că de luni vom începe procedurile de predare. Poliția Română, ANP Ministerul justiției vă asigur că vor fi foarte atente pentru ca întregul sistem de predare să se procedeze în bună regulă”, a anunțat Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Astfel, este cel de-al  al doilea din cei trei care ajung în România, după ce Laurențiu Ghiță a fost prins de autoritățile din Scoția și predat autorităților române în 30 decembrie.

Cel din urmă nu a dat nicio declarație, nici în fața judecătorului de drepturi și libertăți, și nici în fața procurorului, a transmis atunci Prim Procuror Adj. Mihaela Ruginosu, purtător de cuvânt al Parchetului pe lângă Tribunalul Sibiu, conform Turnul Sfatului.

„Inculpatul nu a dat declarație nici în fața judecătorului de drepturi și libertăți și nici în fața procurorului. Acesta a înțeles să uzeze de dreptul la tăcere”, informează sursa citată.

Adrian Kreiner, jefuit, bătut și asfixiat

adrian kreiner

Adrian Kreiner/ Sursa foto Arhiva EVZ

Reamintim, pe 6 noiembrie, noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro.

Așa cum evz.ro a mai relatat, omul de afaceri din Sibiu s-a stins după bătaia cruntă primită de la cei care au pătruns în locuința lui. Mai mult, după loviri, Kreiner a fost înfășurat într-un covor și lăsat să fără aer.