Adolescentul palestinian asasinat la Ierusalim a fost ars de viu

Adolescentul palestinian asasinat la Ierusalim a fost ars de viu

Adolescentul palestinian asasinat aparent ca represalii faţă de răpirea şi asasinarea a trei tineri israelieni a fost ars de viu, conform rapoarte de autopsie, citate de presa palestiniană.

Potrivit AFP, citată de Mediafax, Mohammad Abu Khdeir, în vârstă de 16 ani, a fost răpit marţi seara în cartierul Shuafat din Ierusalimul de Est, ocupat şi anexat de către Israel.

Trupul băiatului aproape carbonizat, potrivit avocatului familiei, a fost găsit câteva ore mai târziu în apropierea unei păduri. Palestinienii au acuzat evrei extremişti că l-au răpit şi asasinat.

Primele rezultate ale autopsiei relevă prezenţa fumului în plămâni, ceea ce înseamnă că minorul era în viaţă atunci când a fost incendiat, scrie agenţia palestiniană Maan, citându-l pe procurorul general Mohammad Al-Ouweiwi. Magistratul a precizat ca cea care i-a provocat moartea tânărului a fost o lovitura la cap. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Poliţia israeliană a refuzat să spună dacă moartea tânărului corespunde unui act de răzbunare, după găsirea cadavrelor celor trei adolescenţi israelieni luni, la aproape trei săptămâni după ce au fost daţi dispăruţi în Cisiordania, dar o purtătoare de cuvânt a dat asigurări că se examinează "toate posibilităţile".

Mii de persoane au participat la funeraliile tânărului palestinian, vineri, la Ierusalimul de Est, unde au izbucnit confruntări între palestinieni şi forţele israeliene pentru a treia zi consecutiv. Aceste violenţe s-au extins sâmbătă în trei localităţi arabe israeliene din centrul şi nord-estul Israelului.