Adio Gabriela Firea! Nicușor Dan depune jurământul la Primărie
- Ionel Sclavone
- 27 octombrie 2020, 23:03
Noul primar al municipiului București, Nicușor Dan, va depune jurământul joi după amiază, urmând ca mai apoi să-și preia mandatul.
Primarul ales al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunţat că joi va depune jurământul de primar pentru a prelua funcţia de edil al Capitalei.
„Joi la amiază, peste o zi şi jumătate, joi la amiază o să depunem jurământul - primar şi consilieri generali - şi de atunci o să intrăm în mandat”, a declarat Nicușor Dan.
El a precizat că nu a fost posibil ca acest lucru să se întâmple mai devreme, așa cum a spus Gabriela Firea, deoarece există anumite proceduri care nu au putut fi îndeplinite atât de rapid.
„Doamna Firea n-a înțeles încă funcționarea chestiunilor administrative, trebuie să existe un act de convocare al prefectului”, a precizat Nicușor Dan.
De asemenea, noul primar general a arătat că întârzierea preluării mandatului de la Primărie se datorează, în foarte mare măsură, șicanelor pe care i le-au făcut oamenii din PSD
„Întârzierea mandatului vine din acele apeluri pe care oameni din PSD le-au făcut. (...) Suntem la o lună de la alegeri, în acest interval am avut un primar, Gabriela Firea. Ce a făcut în această lună de mandat? N-am văzut nicio poziție publică, nici pe criza sanitară, nici pe Termoenergetica. Am avut un primar absent”, a mai spus Nicușor Dan.
Mandatul a fost validat luni
Curtea de Apel Bucureşti l-a validat, luni, 26 octombrie, pe Nicuşor Dan în funcţia de primar general al Municipiului București. Judecătorii s-au pronunțat la o lună de la data la care noul primar general a fost ales de bucureșteni, din cauza numeroaselor contestații formulate, împotriva lui Nicușor Dan, de reprezentanți ai PSD și apropiați ai Gabrielei Firea, fostul primar. Judecătorii au decis să respingă toate cele 53 de contestații formulate în acest caz, iar decizia instanţei Curții de Apel a rămas definitivă.
Pe 12 octombrie, Nicuşor Dan a fost validat de Tribunalul Bucureşti în funcţia de primar general al Capitalei, însă el nu şi-a putut prelua mandatul, deoarece decizia instanţei a fost contestată de 53 de persoane. Curtea de Apel a respins luni cele 53 de apeluri ca fiind tardiv formulate şi l-a validat pe Nicuşor Dan în funcţia de primar general.