Lista produselor cu preț plafonat, modificată. Guvernul a schimbat mercurialul
- Cristian Raducanu
- 30 ianuarie 2024, 21:24
După negocierile de ieri, reprezentanții Guvernului și principalii retaileri din România au ajuns la un acord în privința produselor pentru care se menține măsura plafonării adaosului comercial.
După negocierile purtate între guvernanți și principalii retaileri din România, lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost modificată. Dar vestea bună constă în faptul că plafonarea prețului pentru alimentele de bază a fost prelungită că încă 60 de zile.
Astfel, produsele specifice sărbătorilor de iarnă au fost excluse din lista produselor cu adaos comercial plafonat. Prin urmare, cozonacul, margarina, bulionul, carnea tocată, drojdia au fost înlocuite de magiun și unt.
Adaos comercial, plafonat pentru încă 60 de zile
Decizia de a plafona adaosul comercial a fost luată în cursul zilei de ieri și urmează să fie menținută pentru încă două luni. De asemenea, pe lista alimentelor cu prețul plafonat ar putea fi inclusă și carnea de miel. Pe de altă parte retailerii și distribuitorii sunt nemulțumiți de hotărârea Guvernului pe care au catalogat-o ca fiind inutilă.
Marcel Ciolacu împreună cu Florin Barbu, ministrul Agriculturii au discutat ieri, 29 ianuarie, cu principalii retaileri din piața despre măsura prelungirii plafonului pentru adaosul comercial aplicat produselor alimentare de bază.
„Din punctul meu de vedere, așa cum am spus, îmi doresc ca această ordonanță să fie prelungită (...) Această ordonanță, când a fost emisă de Ministerul Agriculturii, s-a bazat pe anumite studii, pe consumul pe care familiile cu venituri mici și medii îl au în România. Aceste alimente de bază au fost introduse pentru că românii își doreau, prin studiile pe care le-am făcut, ca aceste prețuri la alimente să fie reduse”, a spus Florin Barbu, pe 17 ianuarie.
Retailerii nu sunt de acord cu decizia Guvernului
În schimb, producătorii și retailerii au venit cu altă propunere. Au prezentat un mecanism care să permită corectarea prețurilor pentru anumite produse doar în cazul în care apar majorări nejustificate. Nici producătorii și nici retailerii nu vor putea majora prețurile cu mai mult de 20% peste costul de producție. În privința lanțului de distribuție, operatorii pot crește prețul cu cel mult 5%.
„În relația cu consumatorul noi suntem parteneri, pentru că avem același obiectiv și anume ca acești consumatori, cetățenii din România, să aibă acces la produse, acest acces să fie facil, să existe varietate și volum de marfă permanent. Pe de altă parte, tot împreună să căutăm metode, variante prin elemente adverse, precum inflația sau poate alte elemente care pot modifica punctual disponibilitate anumitor produse pe raft la prețuri corecte, să fie influențate.
Din acest punct de vedere am văzut și poziția avută de reprezentanții asociațiilor de procesatori și micii comercianți. Există în continuare totuși o anumită îngrijorare vizavi de modalitatea în care, poate, se va continua cu acest proiect”, a spus atunci directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale (AMRCR), George Bădescu.
Retailerii nu sunt de acord
Sorin Minea, președintele federației Romalimenta, a fost cel mai vehement în privința măsurii de plafonare a adaosului comercial. Acesta a declarat că măsura este una catastrofală atât pentru industria alimentară cât și pentru consumatorul final.
„În primul rând, plafonarea este făcută, din punctul nostru de vedere, greșit, pentru că sunt prinse doar procesarea și retailul, producția, deci furnizorul de materii prime nu are niciun fel de plafonare, iar în ultimul timp, prețurile materiilor prime în România sunt mai mari decât afară.
Deci prețurile cresc, dar cresc în detrimentul nostru. (...) Cererea noastră este clară: prelungirea este catastrofală nu numai din punct de vedere al industriei alimentare ci și al consumatorului final”, a precizat Sorin Minea,
Adaos comercial plafonat pentru următoarele produse :
- Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități
- Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
- Brânză telemea de vacă vrac
- Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
- Făină albă de grâu "000" până la 1 kg
- Mălai pănâ la 1 kg
- Ouă de găină calibrul M
- Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
- Carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard.
- Carne proaspătă porc - Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc.
- Legume proaspete vrac - Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi.
- Fructe proaspete vrac - Fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă.
- Cartofi proaspeți albi vrac
- Zahăr alb tos până la 1 kg
- Smântână- 12% grăsime
- Unt până la 250 grame
- Magiun până la 350 grame, potrivit Agerpres.