ACUZAȚII GRAVE: „Eu am o estimare. SE FURĂ cel puțin 10 milioane de euro pe an”
- Andrei Călin
- 16 noiembrie 2016, 17:31
Adrian Mititelu, fost patron al Universității Craiova, spune că de la LPF și FRF se fură, anual, cel puțin 10 milioane de euro.
Adrian Mititelu, fostul patron al echipei Universitatea Craiova, a lansat o serie de acuzații foarte dure către Răzvan Burleanu și Gino Iorgulescu. Olteanul a declarat că, după propriile estimări, de la FRF și LPF se fură, în fiecare an, cel puțin 10 milioane de euro.
„Au încercat să mă îngroape, să mă șantajeze și să îmi facă mult mai rău pentru a mă determina să renunț! Atitudinea lor a fost și mai rea după ce m-au dezafiliat! Chiar și Burleanu a continuat politica lui Mircea Sandu. Asta îl va costa pe Burleanu pentru că el, spre deosebire de Sandu Mircea, ar fi putut să oprească din fașă această situație! Vom încerca să anulăm toate contractele și toate furturile care se fac la Federație pentru că eu am o estimare că în FRF și LPF se fură cel puțin 10 milioane de euro pe an! Prin fel de fel de combinații și căpușeli care sunt angrenate. La început îi uram foarte mult pe Sandu și Dragomir, dar acum, când îi văd așa mai bătrâni, neputincioși, parcă am un sentiment de milă. Nu mai sunt preocupat de pușcăria lor, ci de reprimirea Universității Craiova în competiție", a spus Mititelu la Dolce Sport.