Din cuprinsul articolului
Drepturile Omului au o istorie de secole, dar o reglementare scrisă a apărut acum 77 de ani. De ce a fost necesară adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului?
Drepturile Omului au o tradiție veche. Societățile antice aveau propria lor viziune despre om. Unul dintre marii filosofi antici, Protagoras spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, aceasta fiind considerată actul de naștere al Umanismului, în plin Ev Mediu.
Totuși, oamenii erau tratați diferit, pentru că, deși azi e socotit un vârf al filosofiei, Aristotel spunea că sclavul este instrument de muncă însuflețit și că trebuie îngrijit. Așadar, nu se încadra, în viziunea sa în calitatea de om.
Iluminiștii de pe ambele maluri ale Atlanticului impun viziunea universal acceptată despre Drepturile Omului
Jean Jacques Rousseau sau Montesquieu sunt filosofii care au scris despre concepte esențiale precum spiritul legilor ori contractul social. Războiul american de independență și Revoluția Franceză au oferit și ele două documente cu drepturi pentru om și cetățean, la 4 iulie 1776, respectiv 26 august 1789.
Benjamin Franklin, autor al Declarației, niciodată președinte al SUA, dar un filosof și gânditor politic, părinte fondator scria despre egalitate, năzuința spre fericire. El și-a oferit ajutorul lui Thomas Jefferson. James Madison din Virginia, în Bill of Rights în 1789, propunerile sale stând la baza primelor 10 amendamente din 1791 ale Constituției SUA adoptate în 1787, a reluat ideea drepturilor imprescribtibile ale omului: libertatea discursului, presei, religiei, dreptul de a nu fi arestat fără probe, dreptul de judecată doar de către un juriu.
Revoluția Franceză a început cu ghilotina iar ultimul ei cap, Robespierre a căzut tot sub ghilotină, dar ideea de drepturi s-a perpetuat, mai ales că Napoleon va da Codul Civil Francez care va inspira legislații europene în materie, inclusiv pe cea românească.
Consiliul ONU. Sursă foto: Facebook
Excesele celui de Al Doilea Război Mondial și necesitatea de a se reglementa Drepturile Omului
Fără îndoială că procesele de la Nurnberg au arătat cât de necesare erau drepturile omului, mai exact cât de mult trebuiau enunțate, codificate și evident, respectate.
Drepturile Omului erau pozitive, unde statul trebuia să se implice și negative, cele unde statul trebuia să se implice foarte puțin. Drepturile pozitive au fost promovate de comuniști, ca drept la muncă, la concedii, indemnizații, ocrotirea mamei și copilului, pentru a abate atenția de la nerespectarea în blocul sovietic a drepturilor negative: egalitate, libertatea gândirii, presei etc.
Sigla ONU: Sursa foto: Pixabay
ONU și Declarația Universală din 10 decembrie 1948
La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a ONU a reglementat drepturile omului în Declarația Universală a Drepturilor Omului. ONU a avut astfel baza legală de a interveni unde considera că aceste drepturi au fost încălcate. Declarația a fost combătută de URSS și de alte state din blocul comunist, la indicațiile Moscovei.
Americanii și-au arogat meritele esențiale deși Adunarea Generală pe 10 decembrie 1948, s-a ținut la Paris. Eleonor Roosevelt, văduva fostului președinte al SUA FD Roosevelt a fost una din vocile cele mai credibile care s-au implicat în procedura de stabilire, discutare și codificare a Declarației.
Pe măsură ce statele est-europene doreau să adere la ONU, li se impunea respectarea drepturilor omului. România a dat amnistia deținuților politici la începutul anilor 60 în ideea acceptării sale la ONU.
