Război în instanță între Realitatea Plus și CNA. Sunt vizați și membrii Consiliului

Război în instanță între Realitatea Plus și CNA. Sunt vizați și membrii ConsiliuluiRealitatea. Sursa foto: Colaj EVZ

Compania PHG Media Invest, care deţine licenţa postului Realitatea Plus, a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti împotriva Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), dar şi a membrilor care au votat sancţionarea televiziunii în mai 2023. Acţiunea îi vizează pe Monica Gubernat, Valentin Jucan, Mircea Toma, Cristina Pocora, Dorina Rusu, Ramona Sorescu, Orsolya Borsos, Ionel Palăr, Nicolaie Bălaşa, Oana Dincă şi Răsvan Popescu, arată Pagina de Media.

Realitatea Plus cere despăgubiri după sancțiunile aplicate de CNA

Patru dintre aceştia – Cristina Pocora, Ramona Sorescu, Nicolaie Bălaşa şi Răsvan Popescu – nu mai fac parte din CNA, mandatele lor încheindu-se între timp.

În cererea depusă la instanță, PHG Media Invest solicită obligarea în solidar a membrilor CNA la plata unor despăgubiri de un milion de euro, invocând un presupus prejudiciu material și de imagine. Compania susține că sancțiunile au fost aplicate nelegal, fiind motivate de pretinsa neexecutare a Deciziei CNA nr. 356 din 11 mai 2023.

proces

Proces. Sursa foto: Freepik

Cum a început disputa

Litigiul are la bază o decizie adoptată de CNA în mai 2023, prin care Realitatea Plus a fost obligată să întrerupă emisia obişnuită timp de 10 minute şi să difuzeze textul sancţiunii, ca urmare a unor încălcări ale legislaţiei audiovizuale.

Ulterior, executarea deciziei a fost suspendată provizoriu de instanţă. În aceeaşi perioadă, licenţa Realitatea Plus a fost transferată de la Geopol Internaţional, compania controlată de Cozmin Guşă, către PHG Media Invest, societate aparţinând familiei Păcuraru, transfer aprobat de CNA în iunie 2023.

În noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul CNA şi a decis definitiv că suspendarea executării nu se justifică. În urma hotărârii, Consiliul a notificat postul de televiziune că trebuie să pună în aplicare sancţiunea.

Refuzul executării şi amenzile aplicate

Realitatea Plus nu a executat imediat obligaţia. Iniţial, reprezentanţii postului au susţinut că nu primiseră motivarea instanţei, iar ulterior au argumentat că sancţiunea nu mai putea fi aplicată deoarece termenul prevăzut în decizia iniţială expirase.

În aceste condiţii, CNA a sancţionat succesiv postul pentru refuzul de a executa decizia, aplicând amenzi de 2.500, 5.000 şi 7.500 de lei. În cele din urmă, televiziunea a difuzat sancţiunea şi şi-a suspendat emisia pentru intervalul stabilit.

Argumentele invocate în proces

În acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti, PHG Media Invest susţine că membrii CNA au continuat să aplice sancţiuni, deşi executarea obligaţiei fusese suspendată anterior de instanţă. Compania afirmă că aceştia ar fi acţionat cu exces de putere şi cu încălcarea limitelor prevăzute de lege.

Totodată, reclamanta susţine că decizia din mai 2023 nu mai putea fi pusă în executare după expirarea intervalului orar stabilit iniţial, iar CNA nu ar fi avut posibilitatea de a modifica ulterior efectele acelei hotărâri.