Aciident VIOLENT în centrul Capitalei. Un șofer băut a intrat cu mașina într-o FÂNTÂNĂ arteziană
- Daria Ioana Sebastian
- 16 martie 2018, 08:21
Un șofer din București a reușit să atragă atenția oamenilor legii după ce, sub influența băuturilol alcoolice, a produs un accident chiar în centrul Capitalei, unde a reușit să se izbească violent de o fântână.
În urma consumului de băuturi acoolice, un bărbat din București s-a lovit de o fântână din centrul Capitalei. Impactul a fost atât de violent încât maşina s-a rostogolit apoi pe şosea, însă conducătorul auto şi pasagerul nu au suferit răni. Şoferul în vârstă de 39 de ani circula pe Bulevardul Unirii din Bucureşti și, potrivit ultimelor informații, la un moment dat, a pierdut controlul asupra volanului şi a lovit cu putere o fântână arteziană, informează Știrile Pro Tv.
Accidentul ar fi avut loc - spun martorii - din cauza vitezei. La faţa locului au ajuns imediat medicii, însă conducătorul auto şi pasagerul aflat pe locul din dreapta au refuzat transportul la spital.
Şoferul a fost supus probei cu etilotestul şi, potrivit poliţiştilor, avea o alcoolemie de 0.43 miligrame alcool pur în aerul pur expirat, se mai arată în sursa citată.