Achitare de răsunet. Care este legătura inculpatului cu Binomul SRI-DNA

Achitare de răsunet. Care este legătura inculpatului cu Binomul SRI-DNA

Fostul parlamentar Valer Marian a fost achitat, în primă instanță, de judecătorii de la Tribunalul Satu Mare.

Acesta a fost trimis în judecată în 2016 în urma rechizitorului propus de Cristian Ardelean de la DNA Oradea și confirmat de Ciprian Man, fostul șef al „unității de elită”. Potrivit deciziei judecătorilor, “fapta nu este prevazută de legea penală”.

„Foarte important de precizat este ca Valer Marian, aparat de profesorul Gheorghita Mateut, a fost trimis in judecata dupa ce a facut dezvaluiri grele despre “Binomul SRI-DNA”, despre Laura Kovesi, dar si despre generalul SRI Florian Coldea, executia sa fiind considerata de multi ca o actiune de intimidare si o razbunare la adresa fostului senator” susțin jurnaliștii de la Luju.ro.

În același dosar, fostul preşedinte executiv al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj.

Mircea Govor a fost găsit nevinovat în legătură cu alte acuzații care i-au fost aduse, anume şantajarea unui primar din judeţ şi al unui director de instituţie. Magistrații au decis confiscarea sumei de 124.800 lei, care a fost obiectul infracţiunii de şantaj descrise în rechizitoriu, şi au menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând acestuia.

Ce acuzații i-au adus procurorii DNA lui Mircea Govor

Mircea Govor, preşedinte al filialei judeţene a PSD, a fost arestat preventiv în perioada 23 decembrie 2015 – 22 ianuarie 2016, în urma unor percheziţii. Procurorii DNA Oradea au dispus în 26 aprilie 2016 trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Mircea Govor, pentru trei infracţiuni de şantaj în formă agravată, şi a senatorului Valer Marian, pentru complicitate la şantaj în formă agravată. Potrivit procurorilor DNA, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, ar fi şantajat un avocat, un primar de comună şi un fost şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă.