Accident violent între un TIR și un tramvai la Iași. Distrugerile sunt masive
- Cristi Dorombach
- 28 mai 2021, 15:50
Tramvaiul tocmai ieşise din rondul de la Baza 3 din municipiul Iaşi, moment în care a fost lovit violent de un TIR.
Un tramvai a fost grav avariat în partea din faţă, după ce a fost lovit, vineri, de un TIR, la ieşirea dintr-un rond în municipiul Iaşi. Nicio persoană nu a fost rănită.
Cabina tramvaiului a fost distrusă aproape în totalitate. Reprezentanţii companiei locale de transport susţin că nicio persoană aflată în mijlocul de transport nu a fost rănită.
O pasageră în tramvaiul respectiv a scris ulterior pe reţelele de socializare că şoferul TIR-ului nu s-ar fi asigurat şi a lovit în plin mijlocul de transport. Ea a spus că, dacă vatmanul nu ar fi frânat la timp, exista pericolul ca tramvaiul să se fi răsturnat.
"Vatmanul a ştiut să reacţioneze la timp şi a folosit frânele, că altfel ne răsturna. Impactul a fost puternic”, a scris pasagera.
Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că şoferul TIR-ului nu ar fi acordat prioritate tramvaiului, acesta din urmă rulând în timp ce semaforul arăta culoarea verde. Circulaţia tramvaielor în zonă a fost întreruptă timp de peste jumătate de oră.
Conducerea companiei locale de transport a demarat o anchetă în acest caz.
Foto: Ziardeiasi