Accident ÎNGROZITOR în Dolj! Două femei au MURIT pe LOC - VIDEO
- Olguta Solomon
- 20 decembrie 2017, 10:51
Două femei au murit pe loc în urma unui accident auto care s-a produs marţi dimineaţă pe DN 56 (E 79), în localitatea doljeană Radovan, în care au fost implicate două autoturisme care s-au lovit frontal.
Potrivit ISU Dolj, la faţa locului a intervenit Secţia de pompieri Segarcea, un echipaj SMURD de descarcerare şi două ambulanţe ale SAJ Dolj, anunță Agerpres. Potrivit IPJ Dolj, în urma accidentului, două femei de 29 de ani şi respectiv de 50 de ani au decedat, iar alte două persoane au fost rănite.
Cel mai probabil, tragedia a avut loc din cauza pătrunderii pe contrasens a unui autoturism Skoda, condus de o femeie de 30 de ani, din comuna doljeană Moţeţei, care se deplasa spre Craiova şi care a lovit un autoturism Volkswagen, care se deplasa spre Radovan şi care era condus de o femeie de 29 de ani din Craiova.
În urma impactului, au decedat cele două femei care se aflau în autoturismul Volkswagen. Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, a precizat IPJ Dolj.