Accident înfiorător în Ungaria între un TIR și un microbuz cu 14 pasageri

Accident înfiorător în Ungaria între un TIR și un microbuz cu 14 pasageri

Un accident groaznic a avut loc, vineri după-amiază, pe tronsonul de drum principal 4 dintre Abony și Szolnok, din Ungaria. Un TIR românesc a intrat în plin într-un microbuz în care se aflau 14 pasageri. Apoi, camionul, cu doi români la bord, a căzut în gol 20 de metri.

Trei persoane au murit și treisprezece au fost rănite în accidentul înfiorător petrecut vineri după-amiază pe tronsonul de drum principal 4 dintre Abony și Szolnok. 

TIR-ul înmatriculat în România se îndrepta de la Budapesta către Debrecen când, dintr-un motiv necunoscut încă, a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit cu microbuzul în care se aflau 14 persoane, angajați ai unei cunoscute companii de curierat. Mai multe persoane au fost aruncate din vehicul, iar trei au murit în urma accidentului. În urma coliziunii, camionul românesc a căzut aproape douăzeci de metri în gol, potrivit stiridiaspora.ro.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit martorilor, o groapă imensă în care camionul a intrat cu o roată ar fi dus la teribilul accident. Polițiștii ungari au declarat că autotrenul care a provocat accidentul avea numere de înmatriculare românești. Două persoane călătoreau în camion, ceea ce face ca în total șaisprezece persoane să fie implicate în accident, pe lângă cele 14 persoane din microbuz.

Ne puteți urmări și pe Google News

Levente Bálint F. Levente, ofițerul de presă al poliției județene, a declarat că autotrenul care a provocat accidentul avea numere de înmatriculare românești. Potrivit purtătorului de cuvânt al departamentului de gestionare a dezastrelor din județ, Ádám Németh, două persoane călătoreau în camion, ceea ce face ca în total șaisprezece persoane să fie implicate în accident, pe lângă cele 14 persoane din microbuz.

Opt ambulanțe și două elicoptere de salvare au ajuns la fața locului, iar răniții au fost transportați la Budapesta, Szolnok și Kecskemét, precizează sursa citată.