ACCIDENT ÎN LANŢ pe A1. Patru persoane au fost rănite şi patru autoturisme, avariate

ACCIDENT ÎN LANŢ pe A1. Patru persoane au fost rănite şi patru autoturisme, avariate

Patru persoane au fost rănite şi patru maşini au fost avariate, în urma unui accident în lanţ produs noaptea trecută pe autostrada Bucureşti-Piteşti, la Km 29.

Din primele cercetări, carabolul a fost cauzat de o şoferiţă care a lovit un autoturism care circula regulamentar pe banda dreaptă. Din spate venea cu viteză un automobil de teren, care a intrat în cele două maşini. În urma impactului, cele trei autoturisme s-au rostogolit pe carosabil, iar două au fost proiectate pe câmpul de lângă autostradă. 

Un al patrulea autoturism a fost lovit uşor în partea din spate. În ultimul moment, şoferul a reuşit să tragă de volan şi a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului. Şoferul a scăpat nevătămat, pentru că avea viteză mică, transmite Realitatea TV.

Două persoane rănite se aflau în maşina acroşată de şoferiţă, iar alte dpuă în maşina de teren. Toţi au fost transportaţi la spital.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs acest accident.