Accident GRAV pe Şoseaua Chitilei. O persoană a DECEDAT

Accident GRAV pe Şoseaua Chitilei. O persoană a DECEDAT

Un grav accident s-a întâmplat, în această seară, pe Şoseaua Chitilei din Bucureşti. Un bărbat a fost lovit de un autoturism, iar în urma impactului s-a constatat decesul.

„A fost vorba de un accident între un autoturism şi un pieton, s-a trimis, în primă fază, o ambulanţă cu paramedici. În acelaşi timp, a fost selectată şi o ambulanţă de terapie intensivă mobilă cu un medic. Paramedicii au fost primii, fiind cei mai aproape de locul intervenţiei. Au ajuns primii la locul solicitării, au găsit o persoană, un bărbat, aproximativ 70 de ani, inconştient, au început manevrele de resuscitare care au fost preluate de echipajul medical care a ajuns pentru sprijin. Ulterior, a fost declarat decesul persoanei, leziunile fiind incompatibile cu viaţa. Nu ştim circumstanţele accidentului, dacă a fost pe trecerea de pietoni sau în afara trecerii”, a declarat, pentru EVZ, Plutonier major Toma Bogdan, I.S.U. Bucureşti.

Articol în curs de actualizare.

Ne puteți urmări și pe Google News