Accident grav în Arad: un mort şi trei răniţi

Accident grav în Arad: un mort şi trei răniţi

O femeie de 36 de ani a murit, iar alte trei persoane, între care doi copii, au fost rănite grav, după ce autoturismul în care se aflau, condus de un şofer aflat sub influenţa alcoolului, a lovit violent zidul unei case, după ce a distrus un gard de pe marginea DN7, în judeţul Arad.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza localităţii arădene Odvoş (DN 7), într-o curbă periculoasă, unde şoferul a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive şi al consumului de alcool.

"Un bărbat de 44 de ani din Arad a condus un autoturism pe DN 7, dinspre Deva înspre Arad, pe raza localităţi Odvoş, iar într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza consumului de alcool (0,84 mg./l. alcool pur în aerul exiprat) şi a vitezei excesive şi neadaptate condiţiilor de drum (carosabil umed şi ploaie), a pierdut controlul asupra autoturismului şi a ieşit de pe partea carosabilă, oprindu-se într-un imobil de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat decesul pasagerei din faţă, în vârstă de 36 de ani, rănirea conducătorului auto şi a doi minori, de 3 şi 6 ani", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Arad, Adina Aconstantinesei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a precizat că la accident au intervenit un echipaj de descarcerare, două unităţi SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

"În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, au găsit patru victime, doi adulţi încarceraţi şi doi minori, aceştia din urmă fiind scoşi din maşină de localnici. Cei doi adulţi, bărbat şi femeie, au fost extraşi din maşină, din păcate femeia, inconştientă, în stop cardiorespirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată", a declarat Pleşca.

Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Ne puteți urmări și pe Google News