Accident de microbuz în județul Mureș. Șoferul a adormit și a intrat într-un cap de pod. Sunt șase victime
- Adriana Popescu
- 4 iulie 2022, 09:59
Luni dimineață, pe DN 15 Reghin - Târgu Mureș, un autobuz a intrat într-un cap de pod. ISU Mureș a anunțat că în urma accidentului au rezultat șase victime.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN 15 Reghin - Târgu Mureș, în apropierea localității Gornești, județul Mureș, șoferul unui microbuz de transport de persoane a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a lovit de un cap de pod.
Șoferul ar fi pierdut controlul autobuzului din cauză că ar fi adormit la volan. În urma acestui incident, traficul în zonă se desfășoară pe un sens alternativ.
ISU Mureș a anunțat că accidentul s-a soldat cu șase victime. Inițial s-a vorbit despre cinci victime de cod galben și una de cod verde, neîncarcerate. Ulterior, s-a anunțat că una dintre persoane este de cod roșu și că medicii depun eforturi să-i salveze viața.
În urma reevaluării medicale de către echipajele prezente la fața locului, au rezultat următoarele: șase victime – una de cod roșu, patru de cod galben, transportate ulterior la spital și una de cod verde asistată medical la fața locului”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.
Accidentul a avut loc în jurul orei 7:38 pe strada Principală din localitatea Gornești, DN 15 Reghin - Târgu Mureș.
Tragedie după tragedie în județul Mureș
Sâmbătă, 2 iulie, pompierii militari din Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 16:51. Un autoturism s-a răsturnat între localităţile Ernei şi Dumbrăvioara. Au rezultat patru victime, două de cod galben și două de cod verde. Circulația a fost blocată pe un sens de mers.
În urma accidentului au rezultat patru victime neîcarcerate, conștiente, două de cod galben și două de cod verde. Acestea au fost preluate de către echipajele SAJ aflate la locul evenimentului și transportate la UPU Târgu Mureș. Circulația este blocată pe un sens de mers. Se asigură măsuri specifice PSI”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.