Accident de microbuz în Brăila. Un mort şi 13 răniți

Accident de microbuz în Brăila. Un mort şi 13 rănițiSMURD. Sursa foto: arhiva EVZ

Accident grav în Brăila. Un bărbat a murit şi alte 13 persoane au fost transportate la spital, miercuri dimineaţă, după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit, pe DN 2B, în zona localităţii Făurei din judeţul Brăila. 12 victime se aflau în microbuz.

Accident grav în Brăila

Accidentul s-a produs la intersecţia DN 2B cu DJ 203.

„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a reieşit că un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din judeţul Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 203, din direcţia Făurei către Ulmu, la intersecţia cu DN 2B, ar fi intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 44 de ani, din judeţul Galaţi, care transporta mai multe persoane.

Poliția și amblanța

Ambulanță și poliție. Sursa foto: arhiva EVZ

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale ambulanţei, SMURD şi descarcerare din cadrul ISU Dunărea Brăila, fiind transportate la spital 12 victime din microbuz şi un pasager din autoutilitară”, a transmis IPJ Brăila.

Un bărbat a murit

În urma impactului, şoferul autoutilitarei, bărbatul de 54 de ani, a murit. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Ambulanță

Ambulanță. Sursa foto: Pixabay

Au intervenit o autospecială cu apă şi spumă, două ambulanţe SMURD, o descarcerare, ambulanţe SAJ şi echipaje IPJ. Potrivit ISU Brăila, în microbuz erau 13 persoane, iar în autoutilitară doar şoferul, care a murit.

13 persoane au fost rănite

Pasagerii din microbuz au fost evaluaţi medical, unii având politraumatisme sau atacuri de panică, fiind transportaţi la UPU Brăila. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că traficul este deviat prin localitate pentru desfăşurarea intervenţiei medicale şi cercetarea împrejurărilor producerii accidentului.

”În urma impactului dintre o autoutilitară şi un microbuz a rezultat decesul unei persoane şi rănirea altor cinci”, a precizat sursa citată.

Accident grav în Sibiu

Alte cinci persoane au fost rănite, marţi, într-un accident rutier care s-a produs pe DN 1, în afara localităţii Bradu, traficul în zonă fiind complet blocat.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, din direcţia Avrig spre Sibiu, un sibian în vârstă de 57 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe sensul opus de către un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Făgăraş.

Ne puteți urmări și pe Google News