Accident între un microbuz și un autoturism. A fost activat Planul roșu de intervenție

Accident între un microbuz și un autoturism. A fost activat Planul roșu de intervențieAmbulanță și poliție. Sursa foto: arhiva EVZ

Un accident a avut loc sâmbătă, pe DN71, la Bâldana în judeţul Dâmboviţa. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului între un autoturism şi un microbuz.

Accident pe pe DN71. A fost activat Planul roșu de intervenție

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratului General al Poliției Române a anunțat sâmbătă dimineață că pe DN 71, în apropierea localității Bâldana, județul Dâmbovița, a avut loc o coliziune între un autoturism și un microbuz care transporta 13 pasageri.

Cinci persoane au fost rănite în accidentul de pe pe DN 71, la Bâldana, iar autoritățile au activat Planul roșu de intervenție.

„În jurul orei 07:20 am fost solicitaţi să intervenim în cazul unui accident rutier produs în localitatea Bâldana, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz, cu un total de 13 persoane.

Având în vedere numărul mare de persoane implicate, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie pentru mobilizarea rapidă a tuturor resurselor necesare”, transmite ISU Dâmboviţa.

Traficul se desfăşoară alternativ pe un sens

În dimineața zilei de 3 mai, polițiștii de la Poliția Orașului Răcari au fost informați despre un accident rutier care a avut loc pe drumul național 71, în localitatea Bâldana. Conform informațiilor furnizate de IPJ Dâmbovița, traficul în acea zonă se desfășoară alternativ, pe un singur sens.

Accident rutier

Accident rutier

„În urma incidentului, au rezultat 5 persoane rănite, din ambele autovehicule, acestea aflându-se în evaluare medicală la fața locului, urmând a se stabili dacă necesită transportul la spital. Traficul rutier se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor”, mai transmite Centrului INFOTRAFIC.

Accident soldat cu cinci victime

La fața locului au fost găsite cinci victime, care primesc îngrijiri medicale din partea echipajelor aflate în zonă. De asemenea, IPJ Dâmboviţa a anunțat se fac cercetări pentru a stabili cauzele care au stat la baza acestui accident rutier.

Poliţiştii continuă cercetările, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, mai precizează IPJ Dâmboviţa.