Un băiat de 13 ani a murit luptând pentru Statul Islamic. Abu Bakr al-Faransi a fost împușcat în urmă cu două luni, în Siria, după ce a plecat de acasă, din Strasbourg, pentru a se alătura grupării extremiste, împreună cu familia sa.
Băiatul se pare că a fost împușcat în timp ce apăra un post de frontieră, împotriva armatei siriene, în regiunea Homs. Cei doi frați ai săi ar fi fost, de asemenea, uciși în Siria.
Adolescenți luptători
O fotografie care-l înfățișa pe băiatul cu față nevinovată, zâmbitoare, care poartă, însă, la brâu un pistol AK 47 și salută în stil islamist, a fost postată pe rețelele de socializare. De altfel, Abu Bakr a apărut și într-o înregistrare video alături de un alt băiat, iar cei doi aleargă pe străzile unui oraș sirian, înarmați până-n dinți. Ulterior, înregistrarea video a fost ștearsă de pe internet.
Informația privind moartea celor trei frați a fost publicată de un jurnalist aflat în Tunisia. David Thomson spunea că, o sursă din Statul Islamic l-a descris pe adolescent ca fiind „un băiat bun, hotărât”. „Îmi plăcea foarte mult de el, iar vestea morții lui în luptă mă bucură. Mă bucur mult pentru el”, ar fi spus islamistul.
Abu Bakr a sosit în Siria în august 2014, împreună cu părinții, fratele Nadir și surorile sale. Familia ar fi venit pentru a recupera cadavrul lui Mohamed, fratele mai mare al lui Abu Bakr, care a plecat în martie anul trecut în Siria, dar a fost găsit mort patru luni mai târziu. În octombrie 2014, și Nadir, tânărul de 20 de ani, a fost ucis. Ultimul dintre frați, Abu, a murit în ianuarie 2015, iar deocamdată nu se știe nimic despre soarta părinților și a surorilor sale.
600 de francezi jihadiști
Manuel Valls, șeful Guvernului de la Paris, a anunțat că 90 de francezi au murit în Siria și Irak, iar din 2012 circa 600 de cetățeni francezi au plecat să lupte pentru Statul Islamic.
Un alt copil, de circa 10 ani, a fost folosit, zilele trecute, de Statul Islamic, pentru a executa un prizonier israelian de origine palestiniană, acuzat că ar fi spionat în favoarea Mossad- ului.
Dragoste și aventură, promisiunea SI
Un caz recent, foarte mediatizat, a fost cel privind trei adolescente britanice, care au fugit în Siria, pentru a se alătura Statului Islamic. Una dintre ele pare să fi fost în contact cu Aqsa Mahmood, o tânără din Glasgow, care a plecat anul trecut în Siria, unde s-a căsătorit cu un combatant jihadist. Blogul în limba engleză al lui Mahmood, intitulat „Jurnalul unei emigrante”, a devenit unul dintre principalele instrumente de propagandă jihadistă pentru publicul feminin. „Aici nu plătești chirie, nici apă, nici electricitate. Lunar, primim un colet cu hrană (spaghete, conserve, orez, ouă)”, scrie Aqsa pe blogul propagandistic. Acest teritoriu oferă locuri de muncă femeilor care doresc să fie active, mai ales în domeniile educației și sănătății. Femeia spune că soțiile jihadiștilor își pot alege zestrea, dar în ce privește bijuteriile, recunoaște că cel mai adesea ele aleg un pistol-mitralieră Kalașnikov.