A venit cu roba la liga lui Mitică!

A venit cu roba la liga lui Mitică!

Jurista Sanda Olăroiu a venit ieri în Bucureşti decisă să apară în faţa comisiilor LPF în ţinută de tribunal.

Nu mai puţin de patru jucători ai echipei de fotbal Universitatea Craiova au aşteptat ieri cu sufletul la gură şedinţa Comisiei de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF. Ştefan Bărboianu şi Valerică Găman, cei doi jucători care au fugit, săptămâna trecută, din cantonamentul "Ştiinţei" de la Băile Govora, dar şi bulgarii Valentin Iliev şi Emil Gargorov au depus memorii la ligă pentru a deveni liberi de contract, pe motiv de neplată a drepturilor salariale.

Cei patru jucători ai Universităţii nu au fost prezenţi ieri la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal. "Au făcut cerere pentru ca memoriile să fie judecate în lipsa lor. Nu cred că o să se ia nicio decizie în şedinţa de astăzi (n.r. - ieri). Este de abia prima înfăţişare", ne-a declarat, înaintea şedinţei, Vlad Roşca, vicepreşedintele grupării din Bănie.

Oficialul Universităţii Craiova a anticipat exact situaţia. Membrii Comisiei de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF au decis să amâne pentru săptămâna viitoare pronunţarea unui verdict.

"Sunt aici doar pentru litigiile cu Iliev şi Gargorov"

La comisia de judecată, clubul oltean a fost reprezentat de "vicele" Vlad Roşca, dar şi de jurista Sanda Olăroiu. Conform unor surse din Bănie, reprezentanta Universităţii la sediul Ligii Profesioniste ar fi fost pe vremuri bucătăreasă, în condiţiile în care şeful său, patronul Adrian Mititelu, a lucrat ca brutar!

Aceleaşi surse ne-au mai povestit că, în momentul în care au aflat că va apăra interesele Universităţii la şedinţa Comisiei de Soluţionare a Litigiilor, oltenii au avertizat-o, glumind astfel pe seama ei: "Vezi că Mitică nu te primeşte decât dacă te duci îmbrăcată în robă!".

De la Craiova, doamna Olăroiu a venit pregătită la ligă cu "echipamentul" complet. Nu a îmbrăcat roba, dar a recunoscut că o are în geantă.

"Sunt aici doar pentru litigiile pe care clubul le are cu Iliev şi Gargorov. De cazurile Găman şi Bărboianu nu mă ocup eu. Rămâne de văzut dacă membrii comisiei ne vor da dreptate. Nu pot să vă spun acum ce vom face dacă vom pierde, nu are rost să anticipăm", ne-a spus Sanda Olăroiu ieri, la LPF, înainte de şedinţă.

Ne puteți urmări și pe Google News