A murit un Tezaur Viu al României. Primise acest titlu în 2013
- Florian Olteanu
- 19 ianuarie 2026, 21:41
Sursa foto: Arhiva EvzMarea artistă populară Domnica Trop care împlinise 87 de ani, a decedat pe 19 ianuarie 2026. Domnica Trop a rămas cunoscută pentru celebra melodie „Sara când răsare Luna”. Marea artistă populară Angelica Stoican a declarat că folclorul Domnicăi Trop a fost pentru ea o veritabilă sursă de inspirație. A avut în carieră patru premii naționale și a fost Cetățean de Onoare al Mehedințiului și al localității Isverna.
Domnica Trop s-a născut pe 22 iunie 1938, la Isverna, Mehedinți. A învățat să cânte de mică. A spus, în cadrul mai multor interviuri, că a început să cânte atunci când ducea oile și caprele familiei la păscut. Când a devenit adolescentă, cânta pe la nunți și botezuri. Vocea sa avea un timbru special și unic. Prima dată, a urcat pe o scenă la 19 ani. La București, prima dată, a cântat la 27 ani. Consacrarea i-a venit mai târziu, în anul 1973. Atunci, profesorul Vasile Căpăstraru le-a prezentat-o celor 2 cântăreți celebri Ion Dolănescu și Maria Ciobanu. Domnica Trop avea atunci 35 de ani.
Cei doi au invitat-o la Radio România, unde artista a înregistrat melodii. Realizatoarea emisiunii „Tezaur Folcloric” la TVR, regretata Marioara Murărescu a învitat-o de atunci constant să participe la emisiuni și spectacole folclorice.
Domnica Trop - Tezaur Uman Viu din 2013

Credit foto: Captură Youtube
După 40 de ani de la momentul în care devenea cunoscută național, Domnica Trop primea titlul de Tezaur Uman Viu, în anul 2013. El se acordă acelor păstrători ai tradițiilor ancestrale românești, fără a avea studii de specialitate și care dovedesc că au o vechime de cel puțin 25 de ani în meșteșugul lor. Titlul este personal, viager și netransmisibil.
Domnica Trop cunoștea numeroase cântece strămoșești și avea darul de a „citi omul”, cântând o melodie despre care nu știa că-i place omului respectiv și care era pe aceeași lungime de undă cu starea acelui om. Domnica Trop a avut un repertoriu specific zonei de interfernță dintre Oltenia Subcarpatică și Banatul Montan (Mehedinți-Caraș-Severin). Domnica Trop a fost mătușa regretatului cântăreț Petrică Mîțu Stoian, la rândul său descoperit de către Marioara Murărescu.
Folclorul românesc suferă o grea și ireparabilă pierdere. Dumnezeu să o odihnească în pace pe marea artistă!


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.