A moștenit sau nu talentul ”Regelui”? Ianis Hagi, copilărie complicată și maturitate în umbra lui tatălui

A moștenit sau nu talentul ”Regelui”? Ianis Hagi, copilărie complicată și maturitate în umbra lui tatălui Sursa foto: Facebook

Să fii copilul Regelui fotbalului românesc, Gică Hagi, cu siguranță nu este deloc ușor. Așteptările pe care toată lumea le are sunt foarte mari, iar dezamăgirea poate apărea într-o clipită.

Ianis Hagi, fiul mult mai celebrului său tată este contestat sau adulat mai ceva ca părintele său. Asta pentru că nici generația de actuală fotbaliști nu se poate compara cu cea din care a făcut parte Hagi.

Iar faptul că este fiul ”Regelui” pare să implice că i-a moștenit și talentul. Dacă există voci care care spun acest lucru, există și altele care îl contestă încă din 2020. La acel moment după un meci în Anglia, fanii au scris că a moștenit mai degrabă talentul mamei decât al tatălui. De altfel, inclusiv Ianis Hagi spunea că și copilăria lui a fost una complicată. Pentru că a fost permanent acuzat și judecat că este fiul marelui campion.

Gică Hagi

Gică Hagi. Gheorghe Hagi Sursa: Arhiva EVZ

”Auzeam şi părinţii jucătorilor din tribună când mă acuzau că joc doar pentru că tatăl meu este cine este. La acea vârstă nu aveam cum să reacţionez, dar cred că aceste lucruri m-au maturizat. Unii susţin că simt o presiune enormă când joacă pe un stadion cu 50 de mii de ani în tribună.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ianis Hagi supus presiunilor încă de la 8 ani

Pentru mine, presiunea era atunci când aveam 8 ani şi părinţii altor copii vorbeau despre mine şi mă judecau”. A explicat Ianis Hagi, în presa din Regat. Cert este că, indiferent ce au spus oamenii și cât de greu apasă această presiune pe umerii săi, Ianis recunoaște că tatăl său mereu i-a fost alături.

„Îi sunt recunoscător tatălui meu și gândul mă duce la întrebarea pe care el ne-a adresat-o mie și Kirei la 14 ani. «Ce vrem să devenim în viața asta și în ce trebuie el să investească». Automat, la prima întrebare clar era fotbal foarte ușor pentru mine. Dar apoi când mă gândeam de ce trebuie el să investească, nu înțelegeam.

Și automat când ești mic te gândești la partea financiară, dar ulterior mi-am dat seama că nu se referea la chestia asta”. Ianis a conștientizat că de fapt tatăl său era interest de energia și experința pe care tatăl lor a pus-o în slujba copiilor săi.