A început protestul sindicaliştilor din apărare și ordine publică. Negocierile cu MAI au eșuat

A început protestul sindicaliştilor din apărare și ordine publică. Negocierile cu MAI au eșuatSindicaliștii din apărare/ Sursa foto EVZ

Update. Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o excepție în cazul angajaților din zona de ordine publică, urmând să le fie plătite sâmbetele și duminicile.

„Am avut discuție cu dl ministru de interne care a avut o discuție cu liderii de sindicat. Am zis foarte clar că vom veni cu această excepție în Parlament, după data de 3 februarie. Este o prioritate a Parlamentullui, la fel ca și legea bugetului”, a spus Ciolacu.

Excepția se va aplica doar angajaților din ordinea publică. „Nu cred că în agricultura au nevoie de sambată și duminică”, a precizat Ciolacu.

A început protestul sindicaliştilor din apărare și ordine publică. Organizaţiile sindicale din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la care se alătură şi unele structuri asociative ale rezerviştilor militari, protestează vineri, în Capitală, nemulţumite de prevederile Ordonanţei trenuleţ.

A început protestul sindicaliştilor din apărare

Aceștia au spus că protestul este autorizat şi se va derula pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei, urmând a fi pichetate mai multe ministere. Manifestația a fost anunțată după ce negocierile cu MAI au eșuat.

Ministerul de Interne,

MAI. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

„Astfel, la data de 17.01.2025, începând cu ora 12.00, începem protestul comun al organizaţiilor sindicale din familia ocupaţională apărare, ordine publică şi siguranţă naţională - la care se alătură şi unele structuri asociative ale rezerviştilor militari, inclusiv ACMRR din MAI -, în Piaţa Constituţiei, de unde vom pleca în marş către Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne, urmând apoi traseul spre Piaţa Victoriei, la Guvern, unde vom protesta până la ora 16.00-16.30”, au transmis sindicaliştii.

Cerințele sindicaliștilor

  • revenire la plata majorării pentru orele lucrate planificat în weekend şi sărbători legale, plata majorării pentru orelor suplimentare prestate de luni până duminică
  • indexarea pensiilor militare cu rata medie a inflaţiei cunoscute
  • Sindicaliştii readuc în discuţie şi alte probleme din sistem:
  • salarizarea precară din ultimii ani, urmare neaplicării, la termenele prevăzute, a Legii-cadru nr. 153/2017
  • Anexele VI şi VIII referitoare la militarii, poliţiştii şi personalul contractual din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională -, act normativ prorogat an de an în defavoarea familiei noastre ocupaţionale;
  • acordarea, de mai mulţi ani, a unor drepturi financiare diminuate (sporuri, indemnizaţii, compensaţii), prin raportarea acestora la un cuantum al salariului de funcţie/de bază necorelat cu Legea 153/2017 şi cu salariul minim brut pe economie; de exemplu, compensaţia pentru chirie se raportează la anul 2009 (în majoritatea cazurilor, suma primită este infimă, de circa 400 lei, inclusiv în municipii reşedinţă de judeţ);
  • actualizarea normei de hrană, prin raportare la valoarea actuală a indicilor preţurilor produselor de consum / utilităţilor şi la datele statistice furnizate oficial de către INS (scriptic, este actualizată la 50 lei/zi, dar în plată se achită doar 34 lei/zi, fiind plafonată prin OUG ,,trenuleţ” succesive );
  • deficitul de personal, de peste 20%, care are repercusiuni negative asupra eficienţei serviciului poliţienesc şi impune efectuarea de ore/misiuni suplimentare de către angajaţii în activitate, şi dotarea insuficientă cu mijloace şi echipamente tehnice şi tactice de intervenţie poliţienească şi de protecţie fizică a poliţiştilor etc
  • eliminarea inechităţilor din sistemul pensiilor militare de stat şi actualizarea acestora prin raportare la valorile coeficienţilor aflaţi în plată pentru cadrele militare / poliţiştii în activitate, dat fiind faptul că rezerviştii sunt una dintre cele trei categorii de Forţe Armate stipulate în Statutul cadrelor militare şi în Legea 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.
Restricții de circulație

Restricții de circulație. Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Restricţii de trafic

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că vor fi mai multe restricții în trafic:

  • între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Constituţiei;
  • între orele 12.00 – 13.00, adunare publică la sediul Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei, situate pe Bd. Libertăţii, pe trotuar.
  • între orele 13.00 – 13.45, deplasarea participanţilor pe traseul Bd. Libertăţii – Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – stânga Dem. I. Dobrescu – sediul Ministerului Afacerilor Interne.
  • între orele 13.45 – 14.15, adunare publică la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
  • între orele 14.15 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul sediul Ministerului Afacerilor Interne – Str. Dem. I. Dobrescu – stânga Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bd. Lascăr Catargiu – punct final Piaţa Victoriei (alveola centrală);
  • între orele 15.00 – 16.15, adunare publică în Piaţa Victoriei (alveola centrală);
  • între orele 16.15 – 16.30, defluirea totală a participanţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News