A inceput greva în Justiție. Activitatea instanțelor, blocată

A inceput greva în Justiție. Activitatea instanțelor, blocată

Grefierii din toată țara, afiliați la Federația Publisind, și-au suspendat activitatea, la ora 10.00, pentru două ore. Ei nu au ieșit în fața instanțelor însă, în acest interval, nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției și nu vor îndeplini niciun act de procedură. Începând cu data de 27 ianuarie va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23 ianuarie.

Protestele organizate de grefieri reprezintă o reacție față de iminenta abrogare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României din data de 28 ianuarie 2020.

De aceea, la solicitarea a peste 6000 de membri de sindicat - personal auxiliar de specialitate din instanțe și parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentariști, grefieri statisticieni și specialiști IT - care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiție, s-a stabilit un program de proteste.

Angajații instanțelor își arată indignarea împotriva ”eliminării” pensiilor de serviciu, denumite ”pensii speciale” de către parlamentari ”pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați, spunându-le că ajută bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil”.

Grefierii susțin că prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiție va avea de suferit, întrucât o atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată.

Mai mult decât atât, abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât, potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale erau 1800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018, astfel că putem spune că suntem ”eliminați” pe cale naturală. Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică.

Prin urmare, Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă a decis să protesteze prin ”suspendarea activității în intervalul orar 10:00-12:00, iar începând cu data de 22 ianuarie, personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activități specifice funcției și nu va îndeplini niciun act de procedură. Începând cu data de 27 ianuarie, va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23 ianuarie, a transmis grefierul Roxan Roșca, de la Curtea de Apel Constanța. (Foto-Arhiva EVZ)