A început cel mai lung post din an. Meniu de pe mesele călugărilor

A început cel mai lung post din an. Meniu de pe mesele călugărilor

Săptămâna aceasta, pentru creștini a început cel mai aspru post, cel dinaintea Paștelui. Acesta durează 40 de zile, fiind, deopotrivă, cel mai lung din an. Credincioșii vor renuța pe toată perioada la carne, ouă și lactate, având, în intervalul celor șase săptămâni, doar două zile în care vor putea consuma pește

Bisericile Ortodoxă și Grecocatolică recomandă ca în primele trei zile din prima săptămână a Postului Mare să se mănânce doar o singură dată pe zi, după slujba de seară. Ultima zi a Postului Paștelui este pe 15 aprilie, Învierea Domnului fiind prăznuită pe 16 aprilie, deopotrivă de ortodocși și catolici. Buni creștini, românii au ținut postul din cele mai vechi timpuri, iar gospodinele nu au fost deloc lipsite de imaginație în această perioadă, reușind să pună pe mese bucate gustoase și sățioase. Deseori s-au inspirat din meniul mănăstirilor, unde întotdeauna s-au preparat feluri delicioase. Carnea e înlocuită în această perioadă cu soia, fasole sau ciuperci, iar dulciurile tradiționale cu unele din fucte uscate.

Salată de dovleac cu varză murată

Ingrediente: ✔ 400 g dovleac de plăcintă (portocaliu), ✔ 400 g varză murată scursă, ✔ sare, zahăr, ulei.

Preparare: dovleacul se curăță de coajă și de semințe, apoi se dă pe răzătoare și se adaugă aceeași cantitate de varză murată tăiată subțire. Se adaugă ulei, zahăr și sare, după gust. Se lasă 30 de minute înainte de servire, pentru ca ingredientele să se îmbogățească cu aromele din jur.

Ciorbă de ciuperci pleurotus

Ingrediente: 400 g ciuperci pleurotus, 3 lg ulei de măsline, 2 cepe, 3 morcovi, 1 păstârnac, 2 ardei, 1 legătură frunze leuștean, sare, suc de roșii, borș. Preparare: ceapa curățată și morcovul, păstârnacul, ardeiul, se toacă şi se pun la fiert cu sare şi puţin ulei. Când sunt fierte se adaugă ciupercile tăiate fâșii subțiri. După 30 de minute, se adaugă suc de roşii, apoi borşul după gust. Se sărează și se servește cu frunze de leuștean proaspăt tocat deasupra.

Gulii umplute

Ingrediente: ✔ 10 gulii medii, ✔ 100 g orez, ✔ 1 ceapă, ✔ 2 lg ulei, ✔ 4 lg pastă de roșii, ✔ 1 lgț pesmet sau griș, ✔ 1 legătură mărar, ✔ 2 căni și o ceașcă cu apă, ✔ sare și piper.

Preparare: Guliile se curăță de coajă și se scobesc în interior. Separat se călește ceapa tocată în ulei, alături de miezul din gulii, mărunțit și el, apoi se adaugă orezul, două căni de apă și se lasă la fiert. Când orezul este gata, se adaugă bulionul, lingurița de pesmet sau de griș, mărarul tocat mărunt și se potrivește de sare și piper. Guliile se umplu cu această compoziție, se așează într-o tavă, iar deasupra se adaugă restul de pastă de roșii diluată într-o ceașcă cu apă. Se lasă la cuptor până se înmoaie guliile.

Trufe de post cu ciocolată și fructe uscate

Ingrediente: ✔ 120 g curmale fără sâmburi, ✔ 70 g prune uscate, ✔ 50 g miez de nucă măcinat, ✔ 25 g cacao, ✔ 30 g fulgi de cocos, ✔ 20 g semințe de chia, in, dovleac și cânepă amestecate, ✔ 10 g îndulcitor, jumătate de linguriță extract de vanilie, ✔ 1-2 linguri de apă.

Preparare: Curmalele și prunele se pun într-un bol cu apă fierbinte și se lasă să se hidrateze 15 minute, apoi se scurg și se pun în vasul robotului de bucătărie. Adăugați restul ingredientelor (mai puțin fulgii de cocos și cacao) și mixați până la obținerea unei paste omogene. Se lasă la frigider 30 minute apoi formați biluțe pe care le rulați, unele prin cacao, iar altele prin fulgii de nucă de cocos.

Ne puteți urmări și pe Google News