A fost inventată pastila care are efectele unei alergări de mulți kilometri

A fost inventată pastila care are efectele unei alergări de mulți kilometriPastile de slabit. Sursa foto: Unsplash

Cercetătorii danezi au realizat după îndelungi studii o pastilă pe care o numesc revoluționară în materie de slăbit. Ei afirmă că efectele pilulei sunt identice cu cele după un antrenament susținut. Pastila, care a fost botezată LaKe, ar fi avut deja rezultate extraordinare în testele experimentale. Cercetătorii danezi spun că poate fi extrem de benefică pentru persoanele cu afecțiuni fizice sau cardiace care nu pot face sport.      

Pastila, care te face să te simți sportiv deși nu ești

Descoperirea pe care cercetătorii danezi o numesc revoluționară  vine după studii îndelungate în laboratoarele lor. Ei susțin că au creat o pastilă ce reproduce în organism efectele unui antrenament intens de alergare, scrie monitorulcj.ro.

medicamente pentru slabit

medicamente pentru slabit. Foto: Arhivă EVZ

Pastila a fost numită LaKe și ar avea un efect cu totul nemaiîntâlnit până acum. Imită în organism toate efectele benefice ale unei alergări de 10 kilometri.

Pastila LaKe a dat deja rezultate

Cercetătorii susțin că după ce LaKe a fost experimentat pe șoareci au constatat că medicamentul a dat rezultate impresionante în testele din laborator.

Doctorul Thomas Poulsen de la Universitatea Aarhus, care conduce cercetarea, explică principiul din spatele acestei inovații:

„Molecula pe care am dezvoltat-o aduce organismul într-o stare metabolică identică cu cea de după o alergare de 10 kilometri pe stomacul gol".

Cum funcționează pastila LaKe

Exact ca după un efort fizic intens, noul medicament funcționează prin stimularea producției de lactat și cetone în organism.

Aceste substanțe ajută la eliminarea grăsimilor din sânge. Acest lucru are un beneficiu extraordinar asupra sănătății, în sensul că reduce riscul bolilor de inimă, al accidentelor vasculare și al diabetului.

Pastila ar putea fi o soluție salvatoare pentru persoanele care nu pot face sport din cauza unor probleme de sănătate sau a unei inimi slăbite.

„Pentru cei cu afecțiuni fizice, un astfel de supliment nutritiv poate fi cheia unei mai bune recuperări", susține cercetătorul danez.

Până să ajungă în farmacii, medicamentul trebuie să treacă prin teste umane pentru a-i demonstra siguranța și eficiența.

Ne puteți urmări și pe Google News