A doua zi din an, cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor

A doua zi din an, cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilorSursa foto: Songkran Booonsrang | Dreamstime.com

A doua zi din anul 2023 a fost, potrivit datelor de la 17 stații meteo, cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor. În mai multe zone din țară temperaturile au depășit 21 de grade Celsius.

Cele mai ridicate temperaturi s-au înregistrat în Pătârlagele, județul Buzău, unde au fost 21,3°C. Anterior, recordul era de 20 de grade Celsius. Peste 21 de grade au fost și la Târgoviște, unde au fost 21,2 grade Celsius, cu un record anterior de 20,2 grade. Totodată, la trei staţii meteorologice s-au depăşit recordurile stabilite pe parcursul zilei de duminică.

2 ianuarie, cea mai caldă zi de ianuarie de până acum

Astfel, s-au înregistrat: la Câmpina: 20,8°C (record anterior: 20,6°C), la Piteşti: 20,2°C (record anterior: 19,4°C), la Câmpulung Muscel: 18,8°C (record anterior, stabilit duminică: 18,3°C), la Titu: 18,5°C (record anterior: 17,8°C), la Piatra Neamţ: 18,0°C (record anterior, stabilit duminică: 17,9°C), la Bisoca: 17,3°C (record anterior: 16,9°C), la Bucureşti Băneasa: 17,2°C (record anterior: 17,1°C), la Roman: 16,6°C (record anterior: 15,6°C), la Sinaia 1.500 m: 16,4°C (record anterior: 14,3°C), la Fundata: 14,9°C (record anterior: 14,4°C), la Cuntu: 13,6°C (record anterior, stabilit duminică: 12,4°C), la Semenic: 13,6°C (record anterior: 13,0°C), la Penteleu: 12,5°C (record anterior: 12°C), la Poiana Stampei: 10,6°C (record anterior: 10,4°C), la Bâlea Lac (2.071 metri altitudine): 8,3°C (record anterior: 8°C), confrom Severe Weather Alert, România.

La fel de caldă a fost și prima zi din anul 2023. Mai mult, potrivit meteorologilor, nici în perioada următoare nu vom avea parte de iarnă în toată regula și nici de zăpadă.

Pe 1 ianuarie, dintre cele 162 de stații ale Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), 132 au înregistrat recorduri absolute. Temperaturile au fost și cu 15-20 de grade mai mari decât cele normale la început de ianuarie.

Cum va fi vremea în ianuarie

Meteorologii au anunţat temperaturi mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a lunii ianuarie. Doar în ultima săptămână valorile vor scădea treptat și vor ajunge până la cele specifice perioadei. Potrivit Elenei Mateescu, directoarea ANM, începând din a doua parte a iernii, cam de pe 16 ianuarie, am putea avea și intervale în care să apară fenomenele specifice iernii: strat de zăpadă și în zone mai joase de relief și viscol.