A devenit realitate. Al doilea oraș din România cu metrou

A devenit realitate. Al doilea oraș din România cu metrou

Primăria municipiului Cluj-Napoca a semnat un contract în valoare de peste 35,9 mil. lei (aproximativ 7,4 mil. euro), TVA inclus, în vederea realizării proiectului „Metrou şi Tren Metropolitan Cluj’’.

 

Astfel, de studiile de prefezabilitate şi fezabilitate se va ocupa asocierea SWS Engineering SPA (Italia) -Systra (Franţa) - Metrans Engineering SRL (România).

În ceea ce priveşte termenele de livrare a obiectivelor din contract, pentru metrou studiul de prefezabilitate va fi livrat în termen de 5 luni de la semnarea contractului, PUZ-ul în termen de 16 luni, iar studiul de fezabilitate în 26 de luni.

Pentru trenul metropolitan, au fost stabilite următoarele termene: la finele lunii 12 pentru PUZ şi la finele lunii 14 pentru studiul de fezabilitate final (inclusiv acordul de mediu, documentaţia pentru exproprierea terenurilor şi alte reglementări).

„Proiectul are practic în vedere dezvoltarea economică viitoare a Zonei Metropolitane Cluj. Prima componentă este legată de trenul metropolitan. Avantajul e că avem deja infrastructura pentru tren, avem calea ferată, precum şi proiectul Ministerului Transporturilor de modernizare a căii ferate între Cluj şi Episcopia Bihor.

În acest context, noi avem în vedere dezvoltarea pe o rază de 100 kilometri de la Huedin la Dej, iar trenul metropolitan va permite mobilitatea forţei de muncă, noi investiţii, locuri de muncă mai bine plătite astfel încât Clujul să aibă viitor şi să îşi menţină atractivitatea economică şi de calitate a vieţii.

Metroul, inclusiv varianta de suprafaţă pe raza localităţilor Gilău şi Floreşti, împreună cu centura metropolitană vor decongestiona radical traficul sufocant şi vor creşte calitatea vieţii la Cluj’’, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Proiectul de investiţii va fi realizat în două etape. Prima etapă prevede realizarea trenului metropolitan pe infrastructura actuală, iar în cea de-a doua etapă va fi realizat metroul pe axa vest-centru-est care va deservi principalele puncte de interes, pornind din Gilău până la Podul Ira din Cluj-Napoca, pe o lungime de aproximativ 16 km.

Ne puteți urmări și pe Google News