5.000 de pitici din Corul Inocenţilor au luat cu asalt Centrul Vechi al Bucureştiului
- Ana Zid ărescu
- 27 mai 2011, 15:57
O expoziţie inedită va fi descoperită zilele acestea de cei care ajung în Centrul Vechi al Bucureştiului, mai exact la intersecţia străzilor Lipscani şi Smârdan.
Figurinele reprezintă Corul Inocenţilor şi sunt creaţia artistului Andrei Pandea-Antonescu, iar scopul evenimentul organizat în Bucureşti este de a strânge donaţii pentru copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Marie Curie.
Peste 5.000 de pitici din lut au fost aranjaţi cu grijă pe pavaj, de voluntari ai asociaţiei Beneva. Artistul a oferit micilor creaţii lucrate manual diferite stări sufleteşti pe care să le exprime în faţa trecătorilor: de la bucurie, teamă, emoţie, bucurie sau tristeţe. Din marea de pitici, care nu se ridică la mai mult de 10 centimetri deasupra solului, unul din 20 are o culoare diferită. Alegerea artistului nu este întâmplătoare, pentru că atrage atenţia, încă odată, asupra faptului că printre noi sunt şi persoane cu dizabilităţi, faţă de care trebuie să fim tolerante.
Piticii sunt obişnuiţi cu publicul. Din iarna anului trecut, când au fost expuşi, pentru prima oară în oraşul natal al artistului, Bistriţa, au vizitat Sibiul şi Cluj-Napoca. În fiecare oraş, piticii au avut misiunea de a susţine copiii bolnavi. La Sibiu, au venit pentru Andrei-Ilie Rambela, un tânăr de 19 ani, care suferă de leucemia Hodgkin. Iar la Cluj Napoca au atras atenţia trecătorilor şi au strâns peste 3.500 de euro pentru copiii cu dizabilităţi.
Astăzi, cei 5.000 de pitici se opresc în Centrul Vechi al Bucureştiului. Vor face acest popas până pe 30 mai, după care se vor muta în Cocor (31 mai - 1 iunie), iar între 2 şi 3 iunie vor fi în Parcul Coltea, de la Universitate. Corul Inocenţilor a fost adus în Bucureşti de Asociţia Beneva care, prin intermediul platformei Paşi către Viaţă, organizează evenimente prin intermediul cărora să strângă bani în vederea achiziţionării aparatelor de investigaţii şi tratament din secţiile de oncologie pediatrică ale Spitalului Marie Curie.
Creatorul celor 5.000 de pitici, Andrei Pandea-Antonescu a lansat acest proiect în ideea de a sensibiliza românii faţă de probleme de sănătate cu care se luptă, zilnic, mii de copii. Artistul, absolvent al Univiversităţii de Artă din Cluj, şi-a descris proiectul ca "un experiment de îmbinare a simţului artistic cu cel civic şi cel caritabil. Putem ignora orice în jurul nostru, dar nu nevoile unor copii bolnavi".
Corul Inocenţilor va ajunge, vara aceasta, la Alba Iulia, Deva, Baia Mare şi Timişoara.
FOTO: ANA ZIDĂRESCU