România mai are aproximativ 5,8 miliarde de euro rămase nealocate din fondurile europene aferente exercițiului bugetar 2007-2013, potrivit șefului Reprezentanței Comisiei Europene în România, Nicolae Idu.
Banii reprezintă 30% din fondurile alocate României pentru acest interval, una dintre cele mai ridicate ponderi la nivelul întregii Uniuni Europene. Este vorba de bani care nu au fost încă alocați niciunui program operațional dintre cele aflate în vigoare. În luna februarie, Parlamentul European a dezbătut propunerea Comisiei Europene ca fondurile rămase nealocate să fie redirecționate către susținerea IMM-urilor și combaterea șonajului în rândul tinerilor. Faptul că avem una dintre cele mai ridicate ponderi a fondurilor europene nealocate este în strânsă legătură cu celelalte contraperformanțe ale României în ceea ce privește absorbția acestor fonduri. ”Rata reală de absorbție a fondurilor europene este de 7,3%, ne aflăm pe un loc puțin onorant în Uniunea Europeană din acest punct de vedere”, a afirmat Idu la conferința ”Financing Growth in Romania”, organizată la București sub umbrela Financial Times. Ponderea plăților efectuate către România în totalul fondurilor de coeziune alocate este de doar 15%, fiind pe ultimul loc din UE la acest capitol. Media europeană este de 30%, existând şi ţări care se apropie de 50%. Aceasta include însă şi plăţi în avans care variază între 7% şi 11% de la o ţară la alta. La nivel de planuri suntem printre cei mai ambițioși În ceea ce privește intențiile și planurile de îmbunătățire a situației, stăm mult mai bine. ”Față de alte state membre, angajamentele României sunt ambițioase, dar ele reflectă și nivelul de bază de la care se pornește”, a subliniat reprezentantul CE în România. Un prim pas înainte făcut de România este simplificarea accesului pe piață al antreprenorilor. Timpul mediu necesar pentru pornirea unei afaceri este de doar 10 zile în țara noastă, sub media de 15 zile din Uniunea Europeană. Totuși, suntem încă departe de Statele Unite, cu 6 zile, și de ținta de doar 3 zile stabilită în strategia europeană de dezvoltare a IMM-urilor, Small Business Act. Un alt subiect atins de Nicolae Idu este aderarea la Zona Euro. Potrivit oficialului Comisiei Europene, țara noastră ar avea nevoie pentru început de atingerea unui deficit structural de 0,7% din PIB. Printre măsurile identificate de Idu și care ar contribui la o adoptare mai facilă a monedei unice europene se numără responsabilizarea fiscală, liberalizarea pieței energiei, reforma profundă a sectorului feroviar, reformarea pieței forței de muncă, restructurarea firmelor de stat și reformarea sistemului public de sănătate.