30 de tone de porumb de contrabandă, confiscate

30 de tone de porumb de contrabandă, confiscate

Poliţiştii arădeni au descoperit, azi, un depozit clandestin de cereale.

„În baza unor informaţii deţinute, în cadrul acţiunii Cărăuşul, iniţiată de către IGPR şi care se desfăşoară şi urmăreşte, la nivelul întregii ţări, transportul ilegal de mărfuri, poliţiştii arădeni l-au prins în flagrant pe M. Florin de 39 ani, din Petroşani. Bărbatul, ajutat de încă şase  persoane, încărca aproximativ 25-30 tone porumb boabe, într-un autocamion cu semiremorcă. Porumbul era  încărcat dintr-un depozit clandestin, de pe raza oraşului Curtici, poliţiştii stabilind, din primele cercetări, că cerealele erau achiziţionate fără documente de provenienţă, de la un bărbat din Curtici, care, la rândul său le cumpăra de la diferite persoane, cu scop de revânzare, fără a deţine autorizaţie de depozit şi achiziţionare vânzare-cumpărare cereale”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţia Arad.

Poliţiştii au mai stabilit că bărbatul din Petroşani urma să transporte porumbul în Bucureşti cu scopul de a-l revinde.

Conform OUG 93/2009, poliţiştii au confiscat întreaga cantitate de porumb şi autocamionul folosit la transport, iar bărbatul din Petroşani va fi primi o amendă cuprinsă între 30 şi 50 milioane de lei.

Ţigări de 40.000 lei, reţinute în Arad

În cadrul aceleaşi acţiuni, poliţiştii din l-au depistat în trafic, pe Calea Timişoarei din municipiul Arad, pe P. Ioan-Miron, de 45 ani, din Timiş. Bărbatul se afla la volanul unui autoturism, în care, poliţiştii au descoperit  170.000 bucăţi ţigarete netimbrate, marca L&M, în valoare de 40.000 lei. Ţigările au fost confiscate, iar bărbatul din Timiş a fost amendat cu 1.500 lei.

Suspiciuni de trafic transfrontalier cu cereale, legume şi fructe

Autorităţile din judeţul Arad bănuiesc că au de-a face cu trafic transfrontalier de cereale, legume şi fructe. Prefectul judeţului Arad, Laurenţi Călin Bibarţ, a anunţat, astăzi, că începând din această lună şi până în octombrie se vor derula controale pentru verificarea modului de respectare a legislaţiei pe filiera cerealelor, a produselor procesate din cereale, a legumelor şi fructelor proaspete. 

În acest sens s-au constituit echipe mixte de control formate din reprezentanţi ai Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Garda Financiară Arad, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad.

Ne puteți urmări și pe Google News