24 de şcoli închise din cauza înzăpezirii

24 de şcoli închise din cauza înzăpezirii

Doar trei judeţe din ţară au fost afectate într-atât de ninsorile din ultimele zile încât să pună lacătul pe uşile şcolilor. 24 de unităţi de învăţământ din Brăila, Buzău şi Ialomiţa şi-au trimis elevii acasă.

Cele mai multe şcoli închise din cauza viscolului, 13, sunt în Buzău, iar cursurile vor fi recuperate pe 12 februarie. Tot viscolul i-a trimis pe elevi şi profesori acasă şi la o şcoală din localitatea Traian, din Ialomiţa, unde copiii vor recupera materia sâmbătă, pe 29 ianuarie, adică chiar în prima zi de vacanţă intersemestrială.

În Brăila, viscolul a afectat cursurile în zece unităţi de învăţământ, în cinci dintre acestea fiind suspendate orele şi în celelalte cinci nu au venit toţi copiii la şcoală. Orele vor fi recuperate după un grafic ce urmează să fie aprobat de inspectoratele şcolare.

Ne puteți urmări și pe Google News