23 decembrie. Soții Ceaușescu sunt arestați, începe psihoza „teroriștilor”

București, decembrie 1989, soldat luptând. sursa: Fortepan/Album040

Dacă ziua de 22 decembrie a fost marcată de euforia fugii dictatorului, 23 decembrie rămâne în istorie drept cea mai sângeroasă și confuză zi a Revoluției Române. Este ziua în care „războiul hibrid” a atins apogeul, televiziunea a devenit centrul de comandă al unei națiuni în panică, iar pe străzi s-a tras fără discernământ între unități care, teoretic, luptau de aceeași parte.

În timp ce țara ardea, soții Ceaușescu își trăiau prima zi completă de captivitate, într-o izolare paranoică, la Târgoviște. Iarna începuse să pună stăpânire pe țară.

Dimineața. Cerul Bucureștiului sub asediu

Ziua a început cu zgomotul asurzitor al motoarelor de avion. Comandamentul Aviației Militare, condus de generalul Iosif Rus, a trimis avioane MiG-23 și elicoptere să survoleze Capitala într-o misiune de recunoaștere și intimidare a „elementelor teroriste”.

Haosul și dezinformarea au atins paroxismul în jurul misiunii de bombardare a Cimitirului Ghencea, ordonată de generalul Iosif Rus pe motiv că zona ar fi fost un adăpost pentru teroriști. În timp ce piloții de MiG-23 au refuzat atacul după ce au observat civilii din zonă, echipajul elicopterului nr. 87 a primit ordinul direct de a lovi obiective identificate eronat drept transportoare inamice. În realitate, țintele erau TAB-uri ale unei unități din Focșani trimise să apere Ministerul Apărării; intoxicate la rândul lor cu informația că vor fi atacate aerian, forțele de la sol au ripostat violent, generând un duel sângeros între unități ale aceleiași armate.

Cerul, ca și pământul, devenise un câmp de luptă unde nimeni nu mai știa cine e prieten și cine e dușman.

Târgoviște. Prizonieri în unitatea militară

În incinta UM 01417 Târgoviște, Nicolae și Elena Ceaușescu erau captivi într-o cameră mică, sub paza strictă a căpitanului Stoica și a maiorului Mareș, la ordinul generalului Andrei Kemenici. Fusese sunat de generalul Stănculescu, pe care unii ofițeri îl știau de ministrul Apărării, apoi de Ion Iliescu care îi ceruse să-i țină acolo până va trimite pe cineva după ei.

Atmosfera era încinsă. Elena Ceaușescu a ațipit de câteva ori, el, nu. Dictatorul era irascibil, refuza mâncarea de cazarmă și cerea constant să vorbească cu „tovarășii” de la București. Elena încerca să-l calmeze, dar amândoi tresăreau la fiecare rafală care se auzea din afara unității. Ei încă sperau că unități fidele ale Securității îi vor prelua. Ironia sorții făcea ca focurile care se auzeau afară să fie, de fapt, atacuri ale unor trupe de apărare care trăgeau haotic în „ținte false”, convinși că unitatea militară este asediată de teroriștii care vor să-i salveze pe cei doi soți.

Refuzând mâncarea soldaților, Nicolae Ceaușescu i-a cerut bani împrumut lui Kemenici, voia să mănânce la popota ofițerilor. La un moment dat i s-a făcut rău, iar Elena s-a îngrijit de el cu o duioșie remarcată de cei care-i păzeau. După ce și-a revenit, cerea detalii despre noii conducători. Auzind numele, nu se putea abține de la comentarii.

Atmosfera de asediu: „Vin teroriștii!”

După ora 18:00, în data de 23 decembrie, atmosfera în unitate a devenit paranoică. Comandantul Andrei Kemenici primise avertizări de la București că unitatea urmează să fie atacată de trupe speciale de securitate fidele lui Ceaușescu sau de „teroriști arabi” parașutați, cu scopul de a-i elibera pe cei doi prizonieri.

În jurul orei 19:00 - 20:00, s-a deschis focul asupra unității din mai multe direcții. De pe blocurile vecine se trăgea asupra curții unității și a ferestrelor comandamentului. Dinspre zona gării și a spitalului se vedeau rafale de mitralieră care luminau cerul.

Kemenici a raportat ulterior că s-au folosit „simulatoare de foc” (dispozitive electronice care imitau zgomotul de împușcături și produceau sclipiri luminoase), menite să creeze impresia unui atac de mare amploare și să determine militarii din unitate să consume muniția trăgând haotic.

Soarta soților Ceaușescu în timpul atacului

Pentru a-i proteja (sau pentru a se asigura că nu sunt recuperați), Kemenici a luat o decizie riscantă: au fost mutați într-un centru mobil de comandă, un TAB. Li s-au dat uniforme militare, pentru camuflarea identității, el căpitan, ea, soldat. Cei doi au petrecut ore în șir închiși în interiorul metalic al TAB-ului, în timp ce gloanțele ricoșau din blindaj. Nicolae Ceaușescu, auzind zgomotul luptei, ar fi crezut inițial că sunt „oamenii lui” care au venit să-l salveze.

Ceea ce nu știa era faptul că fusese dat un ordin de execuție preventivă. Kemenici a mărturisit ulterior că le dăduse ordin subofițerilor din TAB ca, în cazul în care unitatea este ocupată și el nu mai poate controla situația, să-i execute pe loc pe soții Ceaușescu, pentru ca aceștia să nu fie eliberați.

Realitate sau Diversiune?

Investigațiile ulterioare au ridicat semne mari de întrebare asupra identității „atacatorilor”. S-a stabilit că, de cele mai multe ori, militarii din interiorul unității trăgeau unii în alții sau spre ținte imaginare (umbre, lumini) din cauza panicii. Deși s-a raportat un atac masiv, după încetarea focului nu au fost găsiți „teroriști” morți sau capturați în jurul unității.

Mulți istorici susțin că acest atac simulat asupra unității din Târgoviște a fost orchestrat de noua putere de la București (Grupul Iliescu-Militaru) pentru a crea o presiune psihologică asupra lui Kemenici și pentru a justifica necesitatea unui proces sumar și a execuției imediate, sub pretextul că „nu îi mai putem ține sub pază din cauza atacurilor”.

Centrele de putere în flăcări

În dimineața zilei de 23 decembrie 1989, la Otopeni, în zona Aeroportului, militari de la Câmpina (elevi ai școlii de subofițeri), trimiși să apere Aeroportul sunt atacați de sistemul de apărare al aeroportului, fiind considerați teroriști. 50 de militari au fost omorâți.

A fost cel mai mare număr de morți între militari din august 1944 încoace. O parte dintre cei de la Câmpina au fost trimiși la Aerodromul Boteni, dar un miracol a făcut ca ei să nu mai ajungă la dispozitivul de la Boteni și astfel, un incident grav, similar celui de la Otopeni s-a evitat în ultimul moment.

Piața Palatului: incendierea Bibliotecii

Centrul Capitalei a devenit un iad de foc. S-a tras cu muniție de război de pe clădirile înalte asupra unităților militare dispuse în Piața Palatului. Se trăgea din clădirea fostului CC al PCR către clădirea fostului CC al UTC (aflată peste drum).

În acest haos, Palatul Regal a fost grav avariat, iar Biblioteca Centrală Universitară (BCU) a fost incendiată. Peste 500.000 de volume, manuscrise rare și incunabule au ars sub privirile neputincioase ale trecătorilor.

Tragediile din fața Ministerului Apărării

Generalul Nicolae Militaru, proaspăt instalat la conducerea armatei, a dat ordinul care avea să ducă la una dintre cele mai mari crime ale Revoluției: chemarea trupelor USLA pentru apărarea Ministerului.

Masacrul USLA. Colonelul Gheorghe Trosca, șef de Stat Major al USLA, a ajuns cu două TAB-uri în fața MApN la ora 23:00. Identificate greșit drept „teroriști”, trupele USLA au fost primite cu foc de către militarii detașamentului de Cercetare din Buzău. Opt ofițeri USLA au murit pe loc, iar capul colonelului Trosca a fost expus pe șenila unui tanc, într-un act de o cruzime gratuită.

A fost un asasinat ordonat cu sânge rece de noul ministru al Apărării, Nicolae Militaru.

“Înainte de a lucra în Armată, a fost ofiţer de contrainformaţii la Armata a II-a, condusă de generalul Militaru. În această calitate, a fost unul dintre cei care s-au ocupat de strângerea de informaţii în celebrele dosare "Corbii", ce vizau un complot la adresa lui Ceauşescu organizat de agenţi KGB sub acoperire. Generalul Nicolae Militaru figura, în acest dosar, ca fiind agent al serviciului militar de informaţii sovietic, GRU. În plus, Trosca îl cunoscuse personal pe Militaru, în timpul percheziţiilor pe care le efectuase la domiciliul acestuia”, consemna Adevărul.

Studenții Academiei Militare Tehnice, chemați și ei să apere ministerul, au fost prinși într-o ambuscadă între focurile de pe blocuri și riposta soldaților din dispozitiv. 5 studenți uciși și 8 răniți.

Alba Iulia: Ștergerea urmelor

Departe de București, un alt eveniment cu substrat sângeros avea loc.

Pe 23 decembrie 1989, generalii Constantin Nuță și Velicu Mihalea au fost identificați în trenul Pannonia și arestați în gara Deva, fiind ulterior trimiși spre București cu un elicopter IAR-330 la ordinul ministrului Nicolae Militaru. Deplasarea s-a transformat într-o capcană mortală în zona Alba Iulia, unde generalul Ion Hortopan alertase garnizoana să doboare orice aparat de zbor sub pretextul luptei antitero.

Elicopterul a fost lovit de 12 proiectile trase de la sol, prăbușindu-se în flăcări și provocând moartea carbonizată a echipajului și a celor doi generali. Mulți istorici consideră acest act o execuție ordonată de noua putere pentru a „îngropa” secretele Timișoarei.

Noaptea. Ambuscadele și retragerea

Către ora 23:00, o coloană a UM 01065 din Popești-Leordeni a trăit un calvar urban. Atacați de pe blocurile de pe șoseaua de centură, sunt din nou ținte în Piața Aviatorilor, se pare dinspre consulatul sovietic. Bilanțul: 1 soldat ucis, 4 răniți.

Unitatea s-a confruntat cu „teroriști” invizibili și în Piața Virgiliu, înainte de a ajunge, epuizată, să apere Televiziunea Română – „kilometrul zero” al informării și dezinformării.

O țară fără busolă

La finalul zilei de 23 decembrie, bilanțul morților îl depășea deja pe cel al perioadei 16-22 decembrie. În Târgoviște, soții Ceaușescu ascultau radioul și realizau că „teroriștii” despre care vorbea toată lumea nu veneau să-i salveze, ci erau, de fapt, victimele și autorii unui haos programat.