Istoria secreta
21 decembrie 1989. Mitingul de la Comitetul Central, cântecul de lebădă al lui Ceaușescu
Ceaușescu, miting pe 21 decembrie 1989. sursa: Agerpres
Din cuprinsul articolului
Ziua de 21 decembrie 1989 rămâne înscrisă în memoria colectivă drept momentul în care „oglinda s-a spart”. Este ziua în care Bucureștiul, centrul nervos al puterii comuniste, a încetat să mai fie o decor de propagandă și a devenit teatrul unei lupte disperate pentru libertate.
Dacă Timișoara aprinsese scânteia cu câteva zile înainte, 21 decembrie a fost momentul în care sistemul ceaușist a realizat, în direct și la oră de maximă audiență, că și-a pierdut autoritatea. Într-un mod dureros...
21 decembrie, ziua deciziei fatale
După discursul de seară de la TVR și declararea stării de necesitate (20 decembrie, ora 23.00), Nicolae Ceaușescu are o consfătuire cu Ion Dincă și Manea Mănescu în care hotărăște organizarea unui mare miting la București. Scopul era dublu: condamnarea „elementelor huliganice și fasciste” de la Timișoara și demonstrarea susținerii maselor pentru regim.
Avea în minte reacția românilor în 1968, când condamnând invazia sovietică din Cehoslovacia, a obținut sprijinul total. Spera să întoarcă și acum lucrurile?
Decret stare de necesitate, 21 decembrie 1989. sursa: presa
Mitingul de la Comitetul Central. Începutul sfârșitului
Dimineața zilei de 21 decembrie a început sub semnul unei iluzii. Că poporul este alături de Iubitul Conducător, iar ceea ce s-a întâmplat la Timișoara este opera agenturilor străine. La ora 02.00 sunt alarmate Gărzile Patriotice.
Gărzi patriotice în uniformă și armament. sursa: Wikipedia
Gărzile Patriotice au fost o structură paramilitară, înființată în 1968 sub doctrina „războiului întregului popor”, având rolul de a mobiliza civilii (muncitori, țărani și intelectuali) în sprijinul armatei regulate în cazul unei invazii externe. În decembrie 1989, această forță număra între 700.000 și 1.000.000 de membri dotați cu armament ușor de infanterie și era subordonată direct Partidului Comunist, Nicolae Ceaușescu fiind Comandantul Suprem.
Conducerea operativă era asigurată de un Stat Major condus de colonelul Corneliu Pârcălăbescu, unitățile fiind organizate pe lângă marile uzine și instituții, unde membrii efectuau antrenamente militare periodice în afara orelor de program.
Dimineața, la ora 06.00, a început mobilizarea celor din întreprinderile bucureștene. Din ordinul celui care trebuia să asigure prezența la miting, Barbu Petrescu, prim-secretarul PCR pe București, oamenii încep să se deplaseze spre centrul Capitalei. Zeci de mii de oameni au fost aduși cu coloane organizate din marile uzine bucureștene, 23 August, Republica, Pipera, din institutele de cercetare.
Securitatea începe să observe grupuri de tineri care vorbesc stricat românește, identificați ca fiind basarabeni, care cu ajutorul unor autoturisme Lada și Dacia se deplasează în zonele de adunare ale grupurilor de muncitori și salariați veniți la miting.
Discursul lui Ceaușescu
Mitingul nu a fost primit de entuziasm de toți responsabilii politici. În ședința Comitetului Municipal de partid, unii s-au opus, mai ales că știau care este starea reală de spirit. Dar la ora 09.00, Nicolae Ceaușescu, după o întrevedere cu Barbu Petrescu, decide ca la ora 12.00 să aibă loc mitingul. Zeci de mii de oameni sunt adunați în Piața Palatului, fostul sediu al Comitetului Central al PCR.
În jurul orei 12:00, Ceaușescu a apărut la balconul Comitetului Central al PCR. Înaintea sa, șase vorbitori condamnă evenimentele de la Timișoara. Urmează Ceaușescu. Discursul său, început într-o notă triumfalistă, a fost însă întrerupt după doar 8 minute și 30 de secunde. Un vuiet se aude din mulțime, țipete, se produce o busculadă. Un sunet ciudat, descris ulterior ca o explozie sau un vuiet metalic, a produs o busculadă în rândul mulțimii.
Vuietul care a spart mitingul
Televiziunea Română transmitea evenimentul în direct. În secunda în care se aude vuietul, camera de filmat începe să tremure violent, apoi imaginea este mutată rapid spre cer sau spre clădirile din jur, pentru ca ulterior să apară mesajul „Transmisiune întreruptă din motive tehnice”.
Pe banda audio, rămasă deschisă câteva secunde, s-au auzit strigăte de spaimă și, cel mai important, vocea Elenei Ceaușescu care încerca să dea ordine poporului și soțului ei: „Stați liniștiți!”, „Alo! Alo!”, „Nicu, Nicu, taci!”. Chipul lui Ceaușescu din acele secunde — cu mâna dreaptă ridicată, gura întredeschisă și o expresie de neînțelegere totală — a devenit imaginea decesului politic al regimului.
Tovarăși, așezați-vă liniștiți la locurile voastre!
După câteva zeci de secunde de haos, transmisiunea TV a fost reluată. Ceaușescu a încercat să continue, promițând cu disperare măriri de salarii și alocații: „Vom acorda de la 1 ianuarie o creștere a salariului minim cu 200 de lei!”. Însă era prea târziu. Oamenii începuseră deja să arunce tablourile dictatorului pe jos și să calce pe lozincile de propagandă.
Nicolae și Elena Ceaușescu intră în sediu. Ministrul Apărării, generalul Vasile Milea ordonă deplasarea a două unități militare din București spre CC al PCR. Unitățile de blindate care pătrund în piață constată că au instalațiile de comunicații bruiate puternic. Nu era bruiajul Armatei sau al Securității, aveau să constate comandantul unităților, locotenent-colonelul Oană.
Prima victimă
După spargerea mitingului, centrul Bucureștiului nu s-a golit, ci s-a reorganizat. Sute, apoi mii de oameni s-au regrupat în Piața Universității, Piața Romană. Încep să se organizeze. Ministrul Apărării ordonă la ora 14.37 unităților de blindate să-i împrăștie pe cei de pe bdul Magheru. Miliția începe să opereze arestări, peste 150 de oameni fiind reținuți într-un interval scurt. Prima victimă: un maior de miliție ucide cu un foc de pistol un manifestant.
Fratele lui Nicolae, Andruța Ceaușescu, ordonă școlii de ofițeri a MI să intre în dispozitiv, peste 900 de elevi și 35 de cadre fiind masate în zona centrală a Bucureștiului. Sosesc importante forțe militare, coordonate de generalul Ioan Hortopan, comandant al trupelor de infanterie și tancuri.
Andruța Ceaușescu, fratele lui Nicolae. sursa: Evenimentul istoric
După spargerea mitingului de la ora 12:00, centrul Bucureștiului a fost ocupat de un dispozitiv masiv de represiune coordonat de generalul Vasile Milea, compus din unități ale Ministerului Apărării (MApN), Securității (DSS) și Miliției. Forța principală a fost asigurată de Regimentele 1 și 2 Mecanizate și de Regimentul 1 Tancuri, care au blocat axa Universitate–Piața Romană cu TAB-uri și tancuri T-55. Acestea au fost sprijinite de unități de elită precum USLA, ai cărei trăgători au ocupat acoperișurile clădirilor înalte (Intercontinental, Dunărea), și de trupele de Securitate și Miliție, care au format cordoane de ordine dotate cu scuturi și armament de infanterie pentru a împiedica regruparea manifestanților.
Baricada de la Intercontinental - Inima rezistenței
În fața Hotelului Intercontinental și a restaurantului Dunărea, s-a ridicat un simbol al rezistenței: Baricada. Construită din mese, scaune, containere metalice și chiar mașini de pompieri capturate, aceasta trebuia să blocheze tancurile și trupele de intervenție.
Strigătele „Jos dictatorul!”, „Armata e cu noi!” și „Timișoara!” au răsunat toată după-amiaza. Atmosfera era un amestec de euforie și teroare. În jurul orei 17:00, forțele de ordine (Miliția, Securitatea și unități ale Armatei) au început să strângă cercul în jurul manifestanților.
Un incident violent cu un camion militar, al cărui șofer lovit cu o cărămidă în cap își pierde cunoștința, apasă pe accelerație și intră în mulțime, va face 8 morți și 13 răniți. Trei dintre ei erau scutieri. Trupele vor deschide focul de frică, izolat, iar în momentul în care mulțimea se îndreaptă spre ei, se trage din nou, foc de împrăștiere, cum susține Parchetul Militar.
Noaptea de sânge. Masacrul din centrul Capitalei
Pe măsură ce se lăsa întunericul, regimul a decis să lichideze baricada prin forță. Ordinul lui Vasile Milea, dat la ora 16.37, a fost clar: manifestanții din zona Piața Romană, Intercontinental, Piața Unirii trebuie împrăștiați. La ora 18.00, Ceaușescu constituie un Comandament Militar Central, în fruntea căruia îl pune pe Vasile Milea, ministrul Apărării. Postelnicu, Vlad și Dincă fac parte din grupul de comandă.
Represiunea a început în forță după ora 23:30. La ora 00.12 TAB-urile și tancurile au intrat direct în baricadă și mulțime, iar focurile de armă au devenit constante.
Colonelul Corneliu Pârcălăbescu, șeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice, își amintește de rolul jucat de generalul Hortopan în timpul Revoluției: "L-am văzut la un moment dat și pe gen. Hortopan, care a primit, direct de la ministrul Vasile Milea, ordinul de a înlătura baricada care se formase. Am fost de față când, după un timp, au apărut mai multe tancuri, iar unul dintre acestea a intrat în baricada care era deja incendiată. Nu știu dacă acel tanc a strivit sau nu oameni, însă în mod sigur acolo se aflau persoane dintre cele care protestau și am auzit oameni urlând", a consemnat Jurnalul Național
Generalul Ion Hortopan, comandantul trupelor de tancuri în 1989. sursa: MApN
Baricada a fost spulberată sub șenile. Manifestanții prinși au fost bătuți cu bestialitate, mulți fiind împușcați de la mică distanță. Sute de persoane au fost arestate și transportate la închisoarea Jilava, unde interogatoriile au continuat sub tortură.
Bilanțul nopții a fost tragic: 49 de morți, peste 400 de răniți și aproape 700 de reținuți.
Sângele a fost spălat de pe asfalt cu autospecialele pompierilor înainte de răsărit, într-o tentativă macabră de a șterge urmele măcelului.
Moștenirea istorică. Punctul de neîntoarcere
21 decembrie 1989 a demonstrat fragilitatea unei dictaturi bazate pe frică. Odată ce frica a fost învinsă de solidaritate, nicio promisiune materială sau amenințare militară nu a mai putut salva regimul.
Această zi nu a fost doar o revoltă, ci o răscruce de drumuri. Sacrificiul tinerilor de la Intercontinental a asigurat că a doua zi, pe 22 decembrie, coloanele de muncitori care inundau Bucureștiul nu mai puteau fi oprite.
21 decembrie a fost prețul dureros plătit pentru căderea oficială a comunismului, fiind momentul în care bucureștenii au înțeles că „vom muri, dar vom fi liberi”.
