2018, anul revenirii în tenis a Serenei Williams: Sexism, Draci, and Rock n Roll

2018, anul revenirii în tenis a Serenei Williams: Sexism, Draci, and Rock n Roll

Incontestabil, Serena Jameka Williams face parte din aria restrânsă a marilor campioane din „Sportul Alb”. În vârstă de 37 de ani, fostul număr 1 mondial a revenit în acest an în tenisul mare, după ce a devenit pentru prima oară mamă, dar apariția ei în 2018 a avut momente tensionante, și mai puțin rezultate.

Cu 39 de titluri de Grand Slam (23 la simplu) și cu 186 de spătămâni consecutive petrecute în fruntea ierarhiei WTA, celebra sportivă de peste Ocean face parte din Topul marilor jucătoare din „Era Open”, alături de Steffi Graf și Martina Navratilova.

În 2017, Serena a uimit când și-a anunțat retragerea pe motiv că este însărcinată. Retragerea a fost în stil mare, așa cum i se potrivește, imediat după ce a câștigat marele bal de la Antipozi, Australian Open. 

Absența Serenei a fost de peste un an de zile, timp în care a dat naștere primului ei copil, o fetiță pe nume Alexis Olympia. În tot acest timp, celelate jucătoare au profitat de alipsa marii rivale și și-au împărțit supremația pe podiumul mondial, însă până la instalarea Simonei Halep. Primul meci al americancei din acest an a fost în martie, la Indian Wells, dar tenisul ei scârția, așa cum era de așteptat.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ciuda formei slabe de pe teren, și cu kilogramele în plus cu care se lupta, sora cea mică din familia Williams a bifat în acest sezon două finale de turneu major: Wimbledon și US Open.

Criză de nervi și acuzații de sexism

A fost în lumina reflectoarealor doar la US Open, unde, practic, a distrus bucuria celei care a învins-o în finală, tânăra niponă Naomi Osaka. Sportiva din „Țara Soarelui Răsare” a pus-o la punct pe Serena în doar o oră și 19 minute, scor 6-2, 6-4. Astfel, Serena Williams a ratat şansa să o egaleze pe Margaret Court, care a câştigat 24 de turnee de Grand Slam în carieră, și totodată a pierdut ocazia de a fi jucătoarea cu cele mai multe trofee la US Open, având în prezent 6. Dar, criza de nervi a fostului lider WTA din timpul partidei a șocat lumea tenisului. În timpul finalei, Serena și-a ieșit din fire de trei ori, fiind avertizată de fiecare dată. În setul secund, Williams s-a certat cu arbitrul de scaun, fapt ce i-a adus o penalizare de un game. Pentru a o calma pe amerincancă a fost nevoie de intervenția supervizorilor. 

De la ce a pornit? În prima fază, Serena a tunat după ce arbitrul de scaun Carlos Ramos a anunţat că antrenorul Patrick Mouratoglou i-a dat sfaturi din tribună, un lucru interzis la turneele de Grand Slam. „Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta”, s-a apărat în acel moment Williams. Ulterior, antrenorul ei a mărturisit că a sfătuit-o din lojă.

A doua criză de nervi a fost cuzată de faptul că și-a pierdut un serviciu într-un moment decisiv și și-a făcut praf racheta. Ca atare, arbitrul a decis ca game-ul să înceapă de la 15-0 pentru japoneză.

Ultima ieșire nervoasă a celebrei jucătoare a venit după ce l-a făcut „hoț” pe arbitrul de scaun, iar acesta a mai penalizat-o cu un game. Atunci, Serena a adus acuze de sexism la adresa oficialilor: „Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi, nu au păţit nimic. Nu este corect”.

După ce pierdut în fața lui Osaka, Serena Williams a refuzat să dea mâna cu arbitrul spaniol spunându-i „Îmi datorezi scuze”. Trecând peste episodul US open, Serena a fost desemnată sportiva americană a anului, pentru a cincea oară, de agenţia Associated Press. Acest premiu i-a mai revenit americancei în 2002, 2009, 2013 şi 2015, ani în care a dominat tenisul feminin.

În momentul de față, Serena Williams se regăsește pe locul 16 mondial și nu este exclus ca noul sezon să îi aducă un nou trofeu de Grand Slam.