Cutremur în sânul NATO. Doi angajați, condamnați la închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei

Cutremur în sânul NATO. Doi angajați, condamnați la închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei

Doi bărbați au fost condamnați cu pedepse privative de libertate în Lituania, fiind acuzați de spionaj în favoarea Rusiei.

Ambii inculpați au fost găsiți vinovați de transmiterea de informații secrete către serviciile de spionaj rusești și condamnați la patru ani și nouă luni în închisoare fiecare.

Într-un comunicat al Procuraturii Generale de la Vilnius se arată faptul că cei doi bărbați, născuți în 1966 și respectiv 1961, timp de câțiva ani, în timp ce erau angajații bazei militare Šiauliai, situată în nordul Lituaniei, au făcut fotocopii ale documentelor oficiale și ale altor informații cu circuit închis, dar neclasificate, ca urmare a instrucțiunilor pe care le-au primit de la serviciile de informații ruse, începând cu toamna anului 2014. Ambii foști angajați ai bazei aeriene s-au declarat vinovați de spionaj pentru Rusia. 

Aeronavele NATO care patrulează spațiul aerian deasupra Estoniei, Letoniei și Lituaniei au baza pe aeroportul din Šiauliai.

Ne puteți urmări și pe Google News