142 de spitale cu unitățile de transfuzii neautorizate

142 de spitale cu unitățile de transfuzii neautorizate

După ce s-a descoperit că la Spitalul de Arși din Capitală unitatea de transfuzii nu avea autorizației, Ministerul Sănătății a ordonat verificarea acestor secții din toate spitalele, de stat sau private, din România.

 Rezultatul este incredibil: În sistemul sanitar românesc funcționează 108 unități sanitare publice și 34 private fără unități de transfuzie sanguine autorizate de DSPuri. Printre ele se numără și spitale județene mari, precum cele din Oradea, Brașov, Craiova, Miercurea Ciuc, „Sf. Spiridon” Iași, Satu Mare, Sibiu, Timișoara și Vaslui.

Au termen trei luni ca să rezolve situația

Cele 142 de unități medicale de stat și private găsite în neregulă trebuie să-și rezolve rapid problema. „În perioada 2-12 august (...) vor fi investigate motivele pentru care aceste unități de transfuzii nu au autorizație. DSPurile vor stabili planuri de conformare în vederea autorizării cu termen de maximum trei luni. În această perioadă, unitățile neautorizate se vor supune unui plan de tranziție care va stabili cum se vor desfășura transfuziile până la îndeplinirea normelor în vigoare. De exemplu, vor fi luate în considerare asigurarea serviciilor de către un alt spital cu UTS autorizată sau de către CTS judeţean, redirecționarea pacienților cu intervenții chirurgicale care nu reprezintă urgențe către alte unități sanitare sau alte măsuri”, se arată într-un comunicat de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News