100 de alarme Cod Roșu. Vârful ANM: „Nu e o vară normală. Fenomenele produc pagube”

100 de alarme Cod Roșu. Vârful ANM: „Nu e o vară normală. Fenomenele produc pagube”

Un oficial de la ANM a anunțat că deja s-au înregistrat peste 100 de avertizări de tip Cod Roșu, menționând că această vară nu va fi una normală.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis până în prezent peste 100 de mesaje Cod Roşu de vreme severă, lucru atipic față de ceilalți ani în care avertizările meteo nu au fost atât de dese. Vestea îngrijorătoare a fost prezentată chiar de Gabriela Băncilă, director meteorologie operaţională din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

„În momentul de faţă vorbim despre emiterea a mai mult de 100 de mesaje de Cod roşu, ceea ce este un indiciu asupra severităţii fenomenelor pe care le-am înregistrat, până în momentul de faţă, în ţara noastră, mare parte dintre ele emiţându-se în luna iunie şi acum la începutul lunii iulie.

Este un record privind numărul de mesaje Cod roşu pe care Administraţia Naţională de Meteorologie le-a emis începând cu anul 2005, de când am trecut la acest sistem de avertizare”, a explicat Băncilă.

În ceea ce privește temperaturile cu care ne vom confrunta, Gabriela Băncilă spune că vara nu este una „normală” și că ne putem aștepta la temperaturi record.

„Frecvenţa evenimentelor meteo care pot produce pagube prin intensitatea lor ridicată este una în creştere şi este confirmată şi de ceea ce se întâmplă în teren, dar şi de acest număr ridicat de avertizări Cod roşu de vreme severă pe care ANM le-a emis.

Ne referim în acest an la o frecvenţă foarte ridicată a episoadelor în care s-au înregistrat cantităţi importante de apă pe intervale scurte de timp, ceea ce a făcut ca luna iunie a anului 2020 să se situeze pe locul cinci în topul celor mai ploioase luni iunie de la noi din ţară.

Se pare că şi a doua parte a verii va fi una cu multe fenomene meteorologice care să reprezinte sau care să caracterizeze aceeaşi tendinţă pe care a avut-o prima parte a verii, respectiv de la intervalele în care instabilitatea atmosferică este pronunţată, la intervale în care vremea este călduroasă, disconfortul termic este în creştere şi chiar zile cu caniculă”, a adăugat Băncilă, conform Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News