Un avion militar bagă în sperieți Craiova, între orele 21.00-22.00

Un avion militar bagă în sperieți Craiova, între orele 21.00-22.00

Un avion al Armatei se apropie extrem de mult de locuințe, spre disperarea multora dintre locuitorii urbei

Unii craioveni sunt deranjați de zgomotul pe care îl face un avion militar, în fiecare seară, precum și de faptul că acesta se apropie foarte mult de blocuri și de case. Avionul efectuează manevre la diferite ore, însă cele efectuate seara, în jurul orelor 21:00-22:00, produc cel mai mare zgomot. „De mai mult de două săptămâni aproape zilnic un avion zboară foarte aproape şi face manevre deasupra zonei rezidenţiale Bariera Vâcii, Craiova. Ştiu că în apropiere este aeroportul, dar doresc să se facă verificări dacă avionul respectiv are aprobare să zboare aşa de aproape de case şi dacă valorile de zgomot sunt în parametri legali!”, a scris un craiovean către cotidianul regional Gazeta de Sud, precizând că va face demersuri și la instituțiile care se ocupă cu verificarea situațiilor de poluare fonică. Avionul a putut fi auzit și observat și deasupra altor cartiere ale Craiovei, respectiv Brazda lui Novac, George Enescu, Nicolae Titulescu, Lăpuș etc.

Garda de Mediu n-are nicio soluție pentru poluarea fonică

Avionul aparține Armatei și efectuează zboruri de antrenament deasupra Craiovei. Aeronava militară, spun ziariștii olteni, decolează și aterizează de pe Aeroportul din Craiova, însă toate autorizațiile se dau de organisme strategice, din cadrul MApN. Autorizațiile de zbor sunt acordate de către Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene. Presa a solicitat un punct de vedere și autorităților de Mediu, fără să primească un răspuns clar. „Situația excede competențelor noastre. Sunt anumite activități care sunt exceptate de la legea care prevede controlul fonic. Este vorba despre Armată, MAI și Justiție. Aceste instituții au organe interne de control. Craiovenii care sunt deranjați de zgomotul unui avion al Armatei nu pot decât să se adreseze Armatei cu sesizări, respectiv MApN sau poate se vor autosesiza dânșii, ca urmare a demersurilor dumneavoastră, ca instituție media”, a declarat, pentru Gazeta de Sud, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Dolj, Gheorghe Călinoiu.

Ne puteți urmări și pe Google News