Cum REZOLVĂ Polonia PROBLEMA PEDOFILILOR. A publicat LISTA cu AGRESORI de COPII

Cum REZOLVĂ Polonia PROBLEMA PEDOFILILOR. A publicat LISTA cu AGRESORI de COPII

Polonia a găsit o metodă eficientă de a reduce sau chiar elimina atacurile pedofililor asupra copiilor: a publicat lista cu agresorii sexuali.

O listă cu circa 800 de pedofili și agresori sexuali a fost publicată de Ministerul Justiției din Polonia. Oricine poate acum să vadă numele, fotografiile și adresele celor ce s-au făcut vinovați de agresiuni sexuale contra minorilor, potrivit Deutsche Welle.

„Dreptul de a ne proteja copiii se află deasupra dreptului infractorilor la confidenţialitate”, a declarat ministrul Justiţiei din Polonia, Zbigniew Ziobro, după publicarea listei. 

Ministrul a explicat că au fost făcute publice doar datele de identificare ale celor mai periculoși agresori sexuali, cei mai mulți deja condamnați pentru violuri comise asupra unor copii sub 15 ani. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste informaţii sunt folositoare pentru familiile din Polonia, a mai spus explicat Zbigniew Ziobro. Orice părinte poate afla dacă în apropierea locuinței sale există pedofili prin introducerea în motorul de căutare a numelui de familie sau a locului de reşedinţă. 

Ministrul a mai explicat că aceste liste ajută autoritățile să împiedice comiterea de noi infracțiuni și a declarat că s-a inspirat din procedura din Statele Unite ale Americii, unde informațiile despre agresorii sexuali condamnați sunt publice.

Alături de lista cu cei mai periculoși infractori sexuali, ministerul Justiției din Polonia a mai întocmit și o listă cu circa 2600 de persoane condamnate pentru alte fapte, precum pornografia infantilă. Această bază de date este accesibilă doar cu înregistrare, fiind gândită special pentru personalul din învățământ și îngrijirea copiilor, pentru a evita angajarea unor potențiali pedofili sau agresori.

Mai multe sondaje de opinie din Polonia arată că, pentru pedofilie, polonezii optează pentru castrarea chirurgicală, închisoarea pe viaţă sau chiar pedeapsa cu moartea.

O lege privind castrarea chimică a pedofililor a fost votată, cu o majoritate covârșitoare, încă din 2009, în Polonia.