MIHAI TUDOSE - Biografia secretă a premierului desemnat! Legăturile cu serviciile, interese de afaceri, jocurile subterane din PSD
- Dan Andronic
- 29 iunie 2017, 00:00
Mihai Tudose are o biografie cu multe pete gri, dar unele din ele sunt de-a dreptul negre. Prin consultarea surselor deschise se pot afl a o mulțime de lucruri ciudate, dar subiectul pare departe de a fi epuizat. Surse din PSD ne-au dezvăluit noi amănunte privind biografi a viitorului prim-ministru
Mihai Tudose a debutat în politică ca șef de cabinet al unui senator celebru în Brăila: Mihai Matetovici. Era în anul II de facultate, în 1992, iar anul în care debutează și cu primul scandal de presă este 1997. Fostul primar al Brăilei, Anton Lungu, în ceea ce s-a numit Afacerea „Apartamentul”, dă o serie de repartiții ilegale pentru apartamente - construite din fondurile Primăriei - unor mahări locali, printre care se găsesc fiul senatorului PDSR Matetovici, devenit secretar al Senatului, dar și Mihai Tudose, șeful acestuia de cabinet.
O afacere care a stârnit valuri la vremea ei, fiind vorba de un bloc celebru în Brăila, C5, lăsându-se cu interpelări în Parlament și reclamații la Guvern. Apartamentul primit de Mihai Tudose în 1996 de la primăria Brăila avea 97 de mp și avea o valoare de impozitare de 850 de milioane lei vechi, respectiv 85.000 RON.
Până în 1999 rămâne în această poziție, iar studiile universitare le completează, potrivit CV-ului oficial, la Universitatea „Dimitrie Cantemir”. Legăturile sale cu PDSR (viitorul PSD) se păstrează prin Viorel Balcan, parlamentar PDSR de Brăila, cel care se va opune din răsputeri deciziei lui Adrian Năstase de a-l lăsa pe Culiță Tărâță să intre în Insula Mare a Brăilei. Ceea ce-l va duce pe Balcan în dizgrația conducerii centrale.
Doctori la SRI, colegi de bancă în Parlament
În această perioadă (1996-1997), Mihai Tudose, împreună cu Gabriel Vlase și Valeriu Zgonea, pune bazele organizației de tineret a partidului social-democrat, între aceștia legându-se o prietenie trainică. „Nașul” acestei apropieri va fi cunoscutul politician social-democrat Viorel Hrebenciuc.
Sub îndrumarea acestuia devine, în anul 2000, deputat de Brăila, fiind extrem de activ și pe plan local. Atât în politică, cât și în afaceri. Prietenia cu Gabriel Vlase este extrem de trainică, cei doi fiind pasionați de mașini și servicii secrete. Colegi de bancă în Parlament în fiecare legislatură, au împărtășit aceeași pasiune pentru studii legate de domeniul siguranței naționale, fiind absolvenți ai Academiei de Informații Mihai Viteazu (patronată de SRI).
Deschizătorul de drumuri pare să nu fi fost Mihai Tudose, viitorul prim-ministru, dar este interesantă coincidența că cei doi (Tudose și Vlase) își iau doctoratul de la Academia SRI în același an: 2010. Un doctorat coordonat chiar de către comandantul ANIMV, generalul Constantin Onișor.
Un semn de apreciere maximă pentru viitorul prim-ministru, în condițiile în care la această lucrare de doctorat este atașat și un laudatio semnat de nimeni altul decât de generalul SRI Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI de la aceea vreme.
Despre faptul că Mihai Tudose a fost acuzat de plagiat nu mai are rost să spunem ceva, întrucât faptul că în urma acestui scandal a decis să renunțe la titlul de doctor reprezintă o recunoștere explicită a acestui lucru.
SRI investește cu tâlc
De ce investea atât de mult conducerea SRI în personalitatea lui Mihai Tudose nu este greu de explicat. În perioada 2014-2015, Mihai Tudose devine ministru al Economiei în Guvernul Ponta, iar potrivit unor surse din apropierea fostului premier, acest lucru s-a produs ca urmare a intervenției fostei conduceri a SRI.
Exact în același moment, șef de cabinet al ministrului Economiei, respectiv Mihai Tudose, devine un vechi colaborator al acestuia, Ștefan Valeriu Ivan, care până în 2006 a lucrat în cadrul DGIPI, serviciul de informații al Ministrului de Interne, fiind cooptat în calitate de director în staff-ul viitorului primministru încă din acea perioadă.
Mai interesant este faptul că soția acestuia, Loredana Ivan, a devenit lucrător SRI în cadrul UM 0472, unitate care se ocupă de zona de contrainformații economice, coordonată de generalul Sorin Cozma și generalul Elena Istode, celebra „Anaconda”.
Așa se explică relațiile privilegiate pe care ministrul Economiei Mihai Tudose le avea cu generalul SRI Elana Istode și prim-adjunctul generalul Florian Coldea.
Pe plan local, jurnaliștii îi cunosc pasiunea pentru mașinile marca Mercedes, fiind un împătimit al vitezei. Primul autoturism din această gamă de lux și l-a cumpărat în 2001, de atunci schimbându-le periodic. Este celebru Mercedesul său alb, CLS, ultimul model, printre echipajele de la Poliția Rutieră din județ, dar și din zonele limitrofe.
Ca o picanterie politică, una din sursele noastre din PSD ne-a povestit cum, în 2015, când Liviu Dragnea a primit decizia de condamnare în dosarul Referndumului, Mihai Tudose, Gabriel Vlase și Valeriu Zgonea stabiliseră să-i ceară demisia lui Liviu Dragnea. Numai că, la ședința din Kiseleff, Zgonea a rămas singur în fața tăvălugului declanșat de liderii fideli lui Dragnea, cei doi „camarazi” trecând imediat de partea celor mai mulți și mai puternici. Sunt de cercetat și alte conexiuni ale lui Mihai Tudose cu zona serviciilor de informații. Potrivit unor date publice, acesta a fost asociat într-o firmă - 101 Net România SRL - în care apărea alături de Gabriel Vlase și fiul fostului șef al SRI Bacău, generalul de brigadă(r) Vasile Doloș. În această firmă avea 7 părți sociale.
Nu pare a fi doar o coincidență, pentru că într-o altă companie - AKMA Consulting SRL, Mihai Tudose a fost asociat cu soacra fostului adjunct al SRI Brăila, Traian Severin Lungu. Tudose deținea 74 la sută din acțiuni. Este clar că Mihai Tudose are o protecție specială. Jurnaliștii de la România Liberă scriau în luna mai că „doamna Corina Tudose avea un salariu de 5.000 de lei pe lună ca „asistent manager“ la societatea En Electric Proiect Office SRL. Administratorul firmei spune că femeia lucra, de fapt, la Departamentul Ofertare Licitaţii.
O demisie la țanc
În 2015, în timpul primului mandat la Economie al lui Tudose, En Electric Proiect Office a prins, în condiții suspecte, un contract de 6,5 milioane de euro pentru a construi rețeaua de canalizare a orașului Bușteni. Inițial, licitația a fost anulată, apoi, la reluare, din cele șase oferte, cinci au fost anulate. Numai firma soţiei ministrului a rămas „în picioare“. În timpul documentării acestui material, Corina Tudose şi-a dat demisia de la En Electric Proiect Office. Aceste dezvăluiri au rămas fără ecou. Mai mult, Mihai Tudose va deveni primul-ministru al României!
Există o explicație rațională? Sunt câteva, dar le vom analiza la timpul lor.
Nu-mi rămâne decât să vă readuc în memorie un incident petrecut în urmă cu câteva zile: sociologul Marius Pieleanu a citit un SMS despre care a spus că l-a primit de la Marian Oprișan (liderul PSD Vrancea): „De dragul partidului l-am votat pe Tudose. Să nu dea Dumnezeu să fie ziua trădării PSD, a membrilor, simpatizanților PSD și cetățenilor României”.