Legea privind achiziționarea de rachete Patriot, raport favorabil în Senat

Legea privind achiziționarea de rachete Patriot, raport favorabil în Senat

Comisia pentru Apărare din Senat a dat luni, în unanimitate, raport favorabil proiectului de lege al Guvernului pentru înzestrarea Armatei prin care se vor achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot.

Proiectul de lege al Guvernului pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol" aferentă programului de înzestrare esenţial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)" a fost înregistrat la Senat pe 9 noiembrie, cu solicitarea de a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Proiectul de lege se referă la achiziţionarea a şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot, patru pentru Forţele Aeriene şi trei pentru Forţele Terestre, şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 4,62 miliarde dolari inclusiv TVA.

La şedinţa de luni a comisiei senatoriale au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dragnea, către Opoziție: Nu tergiversăm achiziția rachetelor Patriot

Prezent la Băile Herculane, săptămâna trecută, președintele PS, Liviu Dragnea a negat acuzaţiile aduse de PNL şi USR legate de faptul că partidele de guvernământ încearcă să tergiverseze proiectul de lege privind achiziţia rachetelor Patriot. Dragnea a punctat că membrii Comisiei de apărare care au lipsit la şedinţa de marţi au mers la un alt eveniment.

„Am văzut că eu şi cu domnul Tăriceanu am blocat Patriotul (...) Cea mai mare parte dintre senatorii Comisiei de apărare au fost la o activitate la invitaţia unui şef de instituţie important din România”, a comentat Dragnea.