Zlatan Ibrahimovici este nemulțumit pentru că a devenit al doilea sportiv din istoria Suediei. UITE cine l-a depășit pe fotbalist
- Andrei Călin
- 23 decembrie 2014, 18:18
Zlatan Ibrahimovici este cel mai important fotbalist din istoria Suediei, dar la capitolul mari sportivi din toate timpurile, jucătorul celor de la PSG a fost devastat de fostul tenismen Bjorn Borg.
Publicația suedeză „Dagens Nyheter” a întocmit un top al celor mai buni 150 de sportivi din istoria Suediei, iar Zlatan Ibrahimovici s-a clasat pe poziția a 2-a, în spatele jucătorului de tenis Bjorn Borg. Chiar dacă locul este mai mult decât onorant, pentru că Borg a câștigat de 6 ori turneul de la Roland Garros și de 5 ori competiția de la Wimbledon, Ibrahimovici este nemulțumit.
„Mulţumesc, dar să termini pe locul 2 este cum ai termina pe ultimul loc. Ar trebui să fiu numărul 1, 2, 3, 4 şi 5, cu tot respectul pentru ceilalţi", a spus Zlatan.