Evenimentul Zilei > Istoria secreta > Ziua în care sovieticii au bombardat și distrus catedrala din Constanța. Istoria secretă
Ziua în care sovieticii au bombardat și distrus catedrala din Constanța. Istoria secretă

Ziua în care sovieticii au bombardat și distrus catedrala din Constanța. Istoria secretă

Unele date se încăpățânează să nu dispară din calendar, oricâte eforturi ar face unii sau alții. O astfel de dată este 3 august 1941, adică exact acum 80 de ani.

Aflați într-o alianță pe care astăzi o reamintim doar pe ”repede-înainte”, România era, alături de Germania lui Adolf Hitler, în război cu Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii. Unii își amintesc doar marșul triumfal pentru eliberarea Basarabiei și celebrul îndemn ”Ostași, vă ordon treceți Prutul!”, alții rețin doar înfrângerea rușinoasă din Rusia, dar adevărul este că, atâta timp cât le-am fost inamici, orașe mari românești, Ploiești, București sau Constanța, cu importanță startegică și economică, au fost ținta unor bombardamente.

Pe 3 august comemorăm un astfel de atac, a cărui țintă a fost Constanța. În 22-26 iunie 1941, s-a reușit respingerea unui atac, de rezultat legându-și numele și maiorul erou Horia Agarici, dar, pe 3 august, în același an, bombele sovietice au lovit din nou bătrânul Tomis. De data aceasta, a fost lovită și Catedrala Sfinții Petru și Pavel, edificiu cu importanță istorică și religioasă covârșitoare.

Prin site-ul Fototeca Ortodoxiei Românești, păstorit de Patriarhia Română, prin ziarul Lumina, rememorăm acest eveniment. Catedrala a fost reconstruită și astăzi poate fi vizitată.

Publicat in categoriile: Istoria secreta
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: