Ziua în care nu se tunde părul. Sărbătoare mare în calendar

Ziua în care nu se tunde părul. Sărbătoare mare în calendar Sursa foto: Pixabay

Pe data de 1 octombrie, credincioșii ortodocși cinstesc Acoperământul Maicii Domnului. Trecută cu cruce roșie în calendar, această sărbătoare amintește de momentul în care Maica Domnului şi-a scos Cinstitul Acoperământ și l-a așezat peste creștinii prezenți în Biserica Vlaherne.

Acoperământul Maicii Domnului, zi închinată rugăciunii

În această zi a anului 911, credincioșii făceau priveghere în lăcașul de cult. Alături de slujitori, aceștia înălțau rugăciuni pentru salvarea cetății asediate. În zori, Maica Domnului a apărut în văzduh rugându-se și lăcrimând.

Cinstitul Acoperământ era ținut în mâinile sale deasupra celor prezenți în biserică. Fecioara Maria era înconjurată de îngeri, sfinți și mucenici.

Sărbătoare importantă pentru credincioși

Astfel, Biserica Ortodoxă cinstește Acoperământul Maicii Domnului,  amintindu-le credincioșilor că nevoința este calea spre ajutorul oferit de Fecioara Maria.

De această zi sunt legate numeroase tradiții și superstiții. Se spune că persoanele care nu țin cont de acestea pot atrage greutăți în viețile lor. Pe 1 octombrie, credincioșii sunt îndemnați să țină post negru până la apusul soarelui. Cei bolnavi sunt scutiți de aceste nevoințe.

Acoperământul Maicii Domnului

Sursa foto: Pixabay

De această zi sunt legate numeroase tradiții și superstiții.

Acoperământul Maicii Domnului. Tradiții și superstiții populare

După apusul soarelui, multe persoane consumă doar anafura sau turte din făină, apă și sare. În unele zone, credincioșii consideră că acesta este un semn de mulțumire pentru roadele din anul respectiv. De asemenea, gospodinele dau de pomană turte sau colaci de post și au grijă de cei nevoiași.

În plus, în ziua cinstirii veșmântului Maicii Domnului, cei morți pot fi pomeniți în rugăciune. În unele zone, familia merge la mormântul celor dragi alături de preot pentru o scurtă rugăciune.

În popor există multe superstiții legate de această zi. Una dintre ele se referă la tunderea părului, o practică banală care ar putea atrage ghinionul. De asemenea, fetele se pot ruga pentru un păr bogat și sănătos.

Pentru a aminti de momentul în care Fecioara Maria și-a pus Acoperământul peste credincioși, femeile în vârstă dau de pomană o eșarfă sau un batic.

Revista presei