Ziua Culturii Naționale, celebrată de reprezentanțele ICR din străinătate

Ziua Culturii Naționale, celebrată de reprezentanțele ICR din străinătate

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în fiecare an la data de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, este marcată de reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate prin numeroase manifestări culturale, organizate în Austria, Belgia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Israel, Ducatul de Luxemburg, Republica Moldova, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Polonia, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria.

Unele evenimente marchează atât Ziua Culturii Naționale, cât și debutul unei serii ample de proiecte menite a marca Centenarul Dinu Lipatti. Programul reunește concerte, expoziții, spectacole de teatru, evenimente literare, recitaluri de poezie, proiecții de film și conferințe, informează ICR pe site-ul său.

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în perioada 12-15 ianuarie, manifestarea culturală cu titlul ''Luceafărul — descoperirea valorilor românești". În cadrul acesteia, va fi pus în scenă spectacolul de teatru Luceafărul — reprezentând dramatizarea capodoperei cu același titlu de Mihai Eminescu.

Institutul Cultural Român ''Titu Maiorescu" de la Berlin va realiza la 15 ianuarie la Loftbühne der Schauspielschule Berlin o seară de poezie și muzică cu tema ''Redescoperindu-l pe Eminescu". Un recital din creația eminesciană, în interpretarea actorilor Emil Boroghină și Christine Schuster, va fi precedat de un recital la violoncel susținut de duo-ul Cătălin Ilea — Constantin Siepermann.

Institutul Cultural Român de la Bruxelles va organiza două proiecte culturale cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Primul va debuta la 15 ianuarie cu un concert de vioară și pian susținut de violonistul Remus Azoiței și de pianistul Eduard Stan la Conservatorul din Luxemburg, cu sprijinul Ambasadei României în Ducatul Luxemburg. A doua zi, cei doi artiști vor fi invitați la Conservatorul din Luxemburg pentru a susține două masterclasse cu elevii, grupurile muzicale și profesorii Conservatorului. Cel de al doilea proiect, concertul aniversar ''Omagiu lui Dinu Lipatti", susținut de pianista Angela Drăghicescu și de violonistul francez Virgil Boutellis-Taft, va avea loc în data de 26 ianuarie la centrul cultural Espace Senghor din Bruxelles și va fi dedicat tot Zilei Culturii Naționale. Cu prilejul acestui concert, parte a unui proiect muzical intitulat ''Romanian Music through Centuries", va fi adusă în prim-plan și personalitatea maestrului Corneliu Gheorghiu, prin organizarea expoziției ''Corneliu Gheorghiu — Sufletul pianului", curatoriată de Ilinca Gheorghiu, fiica pianistului.

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român de la Budapesta va promova, în capitala ungară, lirica lui Mihai Eminescu. Astfel, la 16 ianuarie, o selecție de poeme de Mihai Eminescu, traduse în limba maghiară, vor fi oferite, în format tipărit, studenților din cadrul Universității ''Eötvös Loránd" din Budapesta. Poeziile bilingve (română-maghiară) le vor fi înmânate studenților de doi masteranzi ai programului ''Limba Română, literatură și cultură" din cadrul Catedrei de Filologie Română, Universitatea ''Eötvös Loránd".

Institutul Cultural Român ''Mihai Eminescu" de la Chișinău organizează o serie amplă de proiecte culturale pentru a marca Ziua Culturii Naționale anul acesta, serie care a debutat la 13 ianuarie cu un recital poetic-muzical cu titlul ''Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăț a muri vreodată", la Teatrul Poetic ''Alexei Mateevici" din Chișinău. În cadrul evenimentului, actorul Nicolae Jelescu și poetul Valeriu Matei au susținut un recital de poezie eminesciană, acompaniați, la chitară, de muzicianul Viorel Burlacu. Un alt proiect va avea loc la 15 ianuarie — spectacolul Ciuleandra de Liviu Rebreanu în montarea Teatrului Național ''Satiricus — Ion Luca Caragiale", la Teatrul ''Nadejda Aronetkaia" din Tiraspol. Printre partenerii Institutului Cultural Român la realizarea acestui proiect se numără Teatrul ''Satiricus — Ion Luca Caragiale" și Uniunea Teatrală din Republica Moldova. O altă manifestare culturală organizată de Institutul Cultural Român de la Chișinău este expoziția de pictură Florentin Leancă, vernisată la 16 ianuarie și deschisă publicului până la 30 ianuarie, în Galeria Filarmonicii Naționale ''Serghei Lunchievici" din Chișinău. De asemenea, la 17 ianuarie, Institutul Cultural Român de la Chișinău va organiza un concert susținut de Orchestra Națională de Cameră a Sălii cu Orgă, sub bagheta dirijorului Cristian Florea, alături de solista Maria Florea.

Institutul Cultural Român ''Dimitrie Cantemir" de la Istanbul va marca Ziua Culturii Române la data de 15 ianuarie, la sediul Institutului, printr-un concert omagial adus Mariei Tănase susținut de Trio Jezebel, a cărui protagonistă este Izabela Barbu, alături de Mihai Melinescu și Tudor Anghelescu. În programul concertului vor fi incluse cu preponderență piese ale Mariei Tănase, dar și alte piese reprezentative pentru cultura națională.

Institutul Cultural Român de la Lisabona va organiza, în perioada 12 ianuarie — 10 februarie, proiectul ''Un secol de cinema românesc la Cinemateca Portugheză" care va cuprinde proiecția a 26 de filme românești, reprezentative pentru șase generații ale cinematografiei românești, de la pionierii săi până în anii 2000, filme selectate de Dacin Sara. În deschiderea seriei de proiecții, la 12 ianuarie, a avut loc, la sediul Cinematecii Portugheze, o masă rotundă cu presa de specialitate și cu reprezentanți ai mediului profesional din Portugalia. A doua zi va avea loc o seară de gală a evenimentului, dedicată Zilei Culturii Naționale, cu participarea regizorilor Dan Pița, Șerban Marinescu și Laurențiu Damian, directorul Cinematecii Portugheze — José Manuel Costa, directorul Centrului Național al Cinematografiei și al Arhivei Naționale de Film — Anca Mitran, istoricii de film Titus Vîjeu și Marilena Ilieșiu. O altă manifestare culturală, cu titlul ''Lisabona citește românește", a fost organizată la 14 ianuarie, împreună cu Ambasada României în Republica Portugheză, la sediul Institutului. Evenimentul a constat într-un maraton literar de promovare a unor autori români clasici, moderni și contemporani. Fiecare cititor și-a rezervat pe calendarul evenimentului un timp de lectură (circa 5 minute) și a dispus, la alegere, de unul dintre volumele aflate în biblioteca Institutului. Lecturile au avut loc în limba portugheză și în limba română. Maratonul literar a debutat cu o lectură din Lucian Blaga în interpretarea marelui romancier portughez Rui Zink și cu un text din Mihai Eminescu, intepretat de Corneliu Popa, unul dintre cei mai importanți traducători din română în portugheză ai momentului.

Institutul Cultural Român de la Londra a inaugurat, la 14 ianuarie, o secțiune de carte românească în cadrul Bibliotecii Willesden Green din Londra, în parteneriat cu Consiliul Brent, Biblioteca Națională a României și Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Secțiunea românească, ce ocupă un perimetru distinct în cadrul Bibliotecii din Brent, a fost inaugurată într-o ceremonie la care au participat dl. Bhagwanji Chohan, Vice-Primar Brent Council însărcinat cu relația cu minoritățile, dl. Octavian Gordon, directorul Bibliotecii Naționale a României și dl. Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român la Londra. Ceremonia de deschidere a fost urmată de un eveniment comunitar, destinat celor mici. Grupul de bibliofili Romanians Love Books a derulat un atelier pentru copiii românilor din Brent, în cadrul căruia cei mici au creat figurine inspirate din cărțile noastre pentru copii. De asemenea, îndrăgita poveste ''Ursul păcălit de vulpe" de Ion Creangă a fost citită în limbile română și engleză, pentru a-i familiariza pe copiii altor comunități prezenți la eveniment cu poveștile românești.

Institutul Cultural Român de la Madrid marchează Ziua Culturii Naționale printr-un dublu eveniment care a debutat la 13 ianuarie cu o conferință — ''Opera eminesciană și dificultățile traducerii"—, la sediul Ambasadei României în Regatul Spaniei, urmat, la 16 ianuarie, de vernisajul expoziției ''A.R.T.E.C. (Arts, Rediscovery, Traditional, Eclectic, Contemporary)", la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid. Expoziția va rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii ianuarie.

Institutul Cultural Român de la New York marchează Ziua Culturii Naționale prin manifestarea ''Ziua Culturii Naționale în Statele Unite ale Americii și Canada". La New York, în data de 11 ianuarie, în Sala Auditorium de la sediul Institutului Cultural Român a avut loc vernisajul unei expoziții de carte cu volume de poezie reprezentative pentru lirica națională, din fondul Bibliotecii Institutului. Cărțile au fost însoțite de panouri cu reproduceri fotografice ale portretelor autorilor volumelor și succinte date biografice ale acestora. În cadrul vernisajului, a avut loc un recital de poezie susținut de actorul american de origine română Ioan Ardelean și un recital de pian susținut de Matei Varga.

La Toronto, în Canada, vor fi organizate două evenimente. Primul va avea loc la 15 ianuarie, la Consulatul General al României, când va fi omagiată activitatea de traducător a profesorului american Adam J.Sorkin prin traduceri din poezia românească. O a doua componentă a manifestării va fi lansarea cărții Autobuzul cu cocoșați — primul volum de versuri în limba engleză al poetei Nora Iuga, publicat la editura Bitter Oleander Press, traducere de Adam J. Sorkin și Diana Manole. Cel de-al doilea eveniment de la Toronto va fi organizat la 17 ianuarie la Colegiul Glendon, unde Adam J. Sorkin, Diana Manole și Crina Bud (lector de limba română la Colegiul Glendon) vor avea o întâlnire cu profesori universitari specializați în limbile romanice, traducători de limbă română și cu studenții care studiază limba română la Grendon College, unde există singurul Lectorat de Limbă Română din Canada.

Institutul Cultural Român de la Paris a organizat, la 12 ianuarie, concertul ''Histories d' amour du Petit Paris" — un recital de lieduri semnate de compozitorul Matei Bucur Mihăescu, pe versuri de Veronica Micle, interpretate de soprana Alexandra Moroiu, acompaniată la pian de Matei Bucur Mihăescu, în Sala Bizantină a Palatului Béhague, reședința Ambasadorului României în Franța. Un alt eveniment muzical va fi organizat la 19 ianuarie — concertul de debut al turneului francez ''Musique roumaine a travers les siecle", dedicat promovării în Franța a compozitorilor români, susținut de pianista Angela Drăghicescu și de violonistul francez Virgil Boutellis-Taft la Sala Bizantină a a Palatului Béhague, marcând totodată și centenarul Dinu Lipatti.

Accademia Di Romania din Roma va organiza, la 17 ianuarie, un proiect multicultural care va debuta cu prelegerea susținută de prof. Nicoleta Neșu (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca/Sapienza Universita di Roma) despre opera lui Mihai Eminescu. Actorul Marius Bizău va recita din poeziile lui Mihai Eminescu, împreună cu studenți ai Catedrei de limba română din cadrul Universității Sapienza din Roma și Liga Studenților Români din Străinătate. În cadrul evenimentului, actorii italieni Roberta Costantino și Marco Mancini vor citi un fragment din poemul Luceafărul. Seara se va sfârși cu un concert susținut de grupul vocal Arpeggio & Roua și invitații săi.

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat, la 12 ianuarie, o seară literară dedicată poetului Mihai Eminescu, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, la sediul Institutului. Evenimentul a fost moderat de Mosari Goldenberg, președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. Scriitorul Ștefan Mitroi a susținut prelegerea ''Mihai Eminescu, natura umană a poetului de geniu", urmată de prezentarea volumului său Dulce ca pelinul (ediția 2016, Editura Rao).

Institutul Cultural Român de la Varșovia va realiza proiectul cu titlul ''Ziua Culturii Naționale 2017 în Polonia", la 16 ianuarie, în cadrul căruia va fi proiectat documentarul România nemaivăzută, care prezintă aspectele tradiționale ale României actuale, evenimentul făcând parte din programul de diplomație publică și culturală conceput de Institutul Cultural Român de la Varșovia pentru anul 2017. Totodată, în cadrul proiectului ''DADA ROOTS — expoziție dedicată Centenarului Mișcării DADA" (9 decembrie 2016 — 19 februarie 2017), la 14 ianuarie, a avut loc concertul trupei românești Karpov not Kasparov (Valeriu Borcoș, Eduard Gabia) împreună cu Alexandra Andronic și Corina Sucarov, la Toruń.

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția găzduiește, în perioada 14-29 ianuarie, expoziția de grafică ''Ion Creangă și personajele sale" semnată de Ary Murnu. Vernisajul expoziției a avut loc la 14 ianuarie incluzând o lectură din povestirile lui Ion Creangă, susținută de muzeografa Andreea Tacu.

Pentru a marca Ziua Culturii Române, dar și aniversarea a 100 de ani de la nașterea pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, Institutul Cultural Român de la Viena va organiza, la 15 ianuarie, conferința în limba engleză ''Dinu Lipatti: The Purest Gold" / ''Dinu Lipatti: Cel mai pur aur" susținută de canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionați cercetători ai activității lui Dinu Lipatti. În cadrul evenimentului, Mark Ainley va prezenta documente inedite din colecții private și din arhivele casei de discuri EMI, fiind singurul cercetător al activității lui Dinu Lipatti căruia i s-a permis să folosească arhivele sonore și înregistrările nepublicate ale EMI. Totodată, publicul va avea ocazia să asculte fragmente din înregistrări ale lui Lipatti, inclusiv din cele mai recent descoperite, cu lucrări de Scarlatti și Brahms și singura înregistrare cu Lipatti interpretând Beethoven, alături de violoncelistu Antonio Janigro.