Zilele Guvernului Orban sunt numărate? Se ascut cuțitele în Parlament. Ce carte joacă PSD

Zilele Guvernului Orban sunt numărate? Se ascut cuțitele în Parlament. Ce carte joacă PSD

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că există suficiente voturi pentru a trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.

„Orban nu mai are niciun fel de credibilitate. Președintele României, în acest moment, trebuie să recunoască acest eșec politic care se numește Orban și să-i ceară de îndată demisia. El nu mai este ascultat de cetățeni, oamenii și-au dat seama de toată manipularea cu cifrele, de tot acest joc politic. În alte țări europene niciun lider politic, primul ministru, președintele nu au avut dreptul să facă apel la cetățeni să intervină peste specialiști.

Ei au făcut din această pandemie un joc politic, iar acum acest joc politic li se întoarce în cap fiindcă oamenii nu mai cred, nu știu ce să creadă și nu văd nicio coerență în actul guvernamental și în decizii”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

Liderul PSD afirmă că s-ar impune demisia premierului Ludovic Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cred că demisia lui Orban de fapt ar fi cea mai potrivită, pentru că acum președintele ar trebui doar să recunoască un eșec politic în acest guvern. Dacă va fi peste câteva luni cu aceste prelungiri de stări de urgență și de alertă președintele României va avea de gestionat un dezastru.

Vom avea voturile suficiente ca să treacă această moțiune. Am avut discuții cu toți liderii politici cu reprezentare în Parlamentul României. Marea majoritate a liderilor politici și a grupurilor parlamentare doresc să voteze această moțiune. Mulți dintre ei au și anunțat: domnul Victor Ponta a anunțat, domul Tăriceanu a anunțat. Sunt ferm convins că vor fi voturile necesare”, a spus Ciolacu.

În urmă cu câteva zile, Tăriceanu susține că „Moţiunea întârzie să apară, pentru că în discuţiile pe care le-am avut cu preşedinţii Ciolacu şi Ponta am concvenit că nu e oportun să depune moţiunea de cenzură în perioada stări de alertă, iar acesta este unul dintre motivele pentru care credem că PNL, tot timpul, trage de timp pentru a evita depunerea unei moţiuni. La toamnă acest lucru nu mai poate fi evitat.

Această politică este străvezie şi pentru noi. PNL încearcă s-ă-şi acopere gafele, să-şi acopere erodarea permanentă pe care o are în plan politic cu prelungirea acestei stări de alertă. Nu cred că starea de alertă va putea fi prelungită la infinit. Deci planurile lor… Sigur că pot găsi o portiţă, dar la toamnă nu se mai poate întârzia cu depunerea moţiuniii de cenzură dincolo de 1 septembrie”.

Ponta, nemulțumit de activitatea Guvernului

Fostul premier s-a declarat nemulțumit de modul în care Executivul a gestionat pandemia.

„Ca să nu se mai încurce nici cu românii, nici cu Parlamentul - Guvernul Lucovid Orban PNL taie și spânzură fără să mai ceară niciun vot și încălcând direct legea! Soluția ProRomânia - MOȚIUNE DE CENZURĂ - #ACUM! Noi semnăm și votăm! Ne sprijină și altcineva?”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.